Rămâi conectat

Actualitate

Numărul „119”, lansat la nivel național, pentru raportarea cazurilor de abuz împotriva copiilor. Apelul este gratuit și dispoibil 24/24

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărul „119”, lansat la nivel național, pentru raportarea cazurilor de abuz împotriva copiilor. Apelul este gratuit și dispoibil 24/24

Numărul unic național 119 a fost operaționalizat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi operat de către consilierii de asistență socială și protecția copilului.

Festivalul Roman Apulum 2025

La implementarea activităților prevăzute în programul național de suport pentru copii au participat specialiști ai STS, care au realizat analiza fluxurilor operaționale a apelurilor, au stabilit soluția tehnică și au pus la dispoziție echipamentele de comunicații necesare.

Pentru a putea fi raportate cazurile ale căror victime sunt copii, STS a configurat, testat și implementat soluția tehnică de tip call-center în cele 41 de județe ale țării, precum și în sectoarele municipiului București. Inginerii STS au instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din țară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Apelurile vor putea fi preluate 24/24 de specialiști

Începând din 5 ianuarie a.c., apelurile care semnalează diferite situații care afectează copiii vor putea fi preluate, 24 de ore din 24, de către consilierii specializați în asistență socială și protecția copilului.

În cazul situațiilor anunțate prin 119, dar pentru care este necesară intervenția imediată a Poliției sau a echipajelor medicale, operatorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de urgență 112. Totodată, potrivit acestui program, atunci când sunt cazuri de copii dispăruți, Poliția poate utiliza Sistemul de avertizare RO-ALERT, administrat din punct de vedere tehnic de către STS.

STS a întreprins demersuri împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și cu operatorii publici de telefonie mobilă pentru asigurarea cadrului legislativ și a gratuității apelurilor, precum și pentru a facilita transmiterea datelor geografice care permit alocarea cazurilor pe fiecare centru județean.

Pentru operarea consolelor de apel prin care se va oferi sprijin minorilor aflați în situații dificile, consilierii serviciilor de asistență socială au beneficiat de instruire tehnică din partea specialiștilor STS.

Numărul de suport 119 a fost operaționalizat în baza Ordonanței de urgență nr. 105 din 2021 privind aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.

De asemenea, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunţat miercuri lansarea „telefonului copilului” – 119, la care vor putea suna copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre o astfel de situaţie.

„Vă prezint în premieră naţională telefonul copilului – 119, la care se va răspunde zilnic, 24 de ore din 24, şi este vorba despre un apel gratuit, deci o linie verde. Cine poate să sune la 119? Poate să sune un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică sau emoţională, psihică. De asemenea, şi o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat.

Acesta mi se pare un lucru bun şi anume că pot fi luate în considerare şi apeluri de la persoane care cunosc şi nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situaţie dificilă, într-o situaţie vulnerabilă. Mi se pare absolut normal ca şi noi, în România, să aplicăm metodele care dau succes în Uniunea Europeană şi numai, în întreaga lume, prin care copiii înşişi să poată anunţa situaţia în care se află, dar şi o altă persoana, inclusiv un cadru didactic”, a explicat Firea, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

17-18 august 2025 | COD PORTOCALIU și GALBEN de FURTUNI în Alba și alte zone din țară: Averse importante cantitativ, descărcări electrice, vânt puternic și grindină

Ioana Oprean

Publicat

în

17-18 august 2025 | COD PORTOCALIU și GALBEN de FURTUNI în Alba și alte zone din țară: Averse importante cantitativ, descărcări electrice, vânt puternic și grindină Meteorologii ANM au emis duminică dimineața mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de furtuni, valabile în Alba și alte zone din țară, în intervalul 17-18 august 2025. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă” Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook reconfirmarea calificativul de țară „BBB minus” pentru România al Agenției internaționale de rating Fitch, menținând însă perspectiva […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război”

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război” Marius Budăi, fostul ministru al Muncii de la PSD,  este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea