Actualitate

NOUL COD RUTIER: Permis suspendat pe 6 luni pentru şoferii care depăşesc cu peste 60 km/oră limita de viteză

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii care circulă pe contrasens și cei care depășesc cu mai mult de 60 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv rămân fără permis de conducere timp de șase luni și primesc o amendă încadrată la clasa a V-a de sancțiuni (21 – 50 puncte-amendă), dacă sunt la prima abatere de acest gen, potrivit proiectului Noului Cod rutier postat vineri spre dezbatere publică pe site-ul MAI.

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia din următoarele fapte: (…) b) conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfășoară în mod normal circulația; c) depășirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic„, precizează proiectul de act normativ postat pe site-ul MAI, care urmează să modifice și să completeze OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În condițiile în care faptele mai sus menționate nu constituie infracțiune, dar conducătorul auto a provocat un accident din care au rezultat pagube materiale, șoferul va rămâne fără permis timp de un an și va fi amendat conform clasei a VI—a de sancțiuni (51-120 puncte-amendă).

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a VI-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia dintre faptele prevăzute la art.105 alin.(2) literele b) și c) dacă au avut ca urmare producerea unui accident de circulație soldat numai cu pagube materiale„, se arată în proiectul de act normativ.

Atunci când conducătorul auto comite aceeași abatere într-un interval de trei ani de când și-a recuperat permisul, sancțiunile se majorează. Astfel, el va rămâne fără permis timp de un an dacă a fost prins de polițiști conducând pe contrasens sau depășind cu mai mult de 60 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și timp de doi ani dacă pe fondul nerespectării regulilor de circulație menționate a produs un accident din care au rezultat pagube materiale.

De asemenea, vor rămâne fără permis timp de șase luni și vor primi amenzi aferente clasei a V-a de sancțiuni șoferii care nu respectă regulile de circulație la nivel cu calea ferată.

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 180 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia din următoarele fapte: a) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune, precum și nerespectarea semnificației indicatoarelor ‘trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere însoțite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată’„, prevede proiectul supus dezbaterii publice.

Documentul modifică și clasele de amenzi. Astfel, clasa I prevede 2 sau 3 puncte-amendă; clasa a II-a—4 sau 5 puncte-amendă; clasa a III-a—de la 6 la 8 puncte-amendă; clasa a IV-a—de la 9 la 20 puncte-amendă; clasa a V-a—de la 21 la 50 puncte-amendă și clasa a VI-a—de la 51 la 120 puncte-amendă.

Punctul-amendă este 10% din valoarea salariului minim pe economie, adică 80 de lei.

SURSA: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avertisment MAI asupra provocărilor periculoase de pe TikTok: ,,Îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment MAI asupra provocărilor periculoase de pe TikTok: ,,Îi determină pe unii utilizatori – inclusiv minori – să comită gesturi riscante pentru vizualizări” Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra provocărilor periculoase de pe TikTok. Instituția transmite că determină unii utilizatori, printre care și minori, să comită gesturi riscante, pentru vizualizări. ,,Atenţie la provocările periculoase din mediul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în februarie 2026, după un ianuarie geros: Ultima lună de iarnă vine cu temperaturi scăzute și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în februarie 2026, după un ianuarie geros: Ultima lună de iarnă vine cu temperaturi scăzute și precipitații puține. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni ANM a emis vineri, 16 ianuarie 2026, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 19 ianuarie – 16 februarie. Potrivit meteorologilor, vremea […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: România va intra în incapacitate de plată. Statul a împrumutat cea mai mare sumă în valută împrumutată vreodată într-un an în istoria României

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: România va intra în incapacitate de plată. Statul a împrumutat cea mai mare sumă în valută împrumutată vreodată într-un an în istoria României Economistul Radu Georgescu avertizează că România se îndreaptă spre incapacitate de plată, pe fondul unei datorii publice aflate într-o creștere accelerată și al unei economii care nu mai reușește […]

Citește mai mult