Actualitate

Noua taxă de poluare: Timbrul de mediu va fi înlocuit din martie 2018, cel târziu

Ioana Oprean

Publicat

în

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a declarat, marţi,  în cadrul audierilor din comisiile de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului de resort pe anul viitor, că o înlocuire a timbrului de mediu ar putea avea loc în luna martie a anului viitor, înainte de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Petrecerea Divorțaților

„Bugetul AFM va fi aprobat undeva în martie – aprilie, anul viitor. Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a Timbrului de mediu, conform directivelor europene.

Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică ‘Poluatorul plăteşte!”.

Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem HG-ul de adoptare a Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi, în felul acesta, procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană”, a spus Gavrilescu.

La începutul lunii noiembrie, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, declara, pentru AGERPRES, că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) va realiza un inventar al emisiilor de CO2 generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017, raportat la parcul auto existent la 31 decembrie 2016, iar Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului va face o evaluare a impactului asupra mediului.

Tot şeful AFM afirma, în septembrie, că în grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului pentru stabilirea taxei auto au fost identificate două variante de aplicare a acesteia, fie taxarea o singură dată pe toată durata de viaţă a autovehiculului, fie o dată pe an, în funcţie de nivelul de poluare pentru tipul respectiv de autovehicul.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere mai sunt până la sfârșitul anului: Când începe minivacanța din noiembrie 2026 și ce angajați vor beneficia de un weekend prelungit

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere mai sunt până la sfârșitul anului: Când începe minivacanța din noiembrie 2026 și ce angajați vor beneficia de un weekend prelungit Angajații din România, care lucrează cu program de luni până vineri, vor beneficia de patru zile libere consecutive, între 28 noiembrie și 1 decembrie 2026. Excepțiae fac cei care lucrează în […]

Citește mai mult