Noua lege a salarizării: Lefuri în funcție de performanță pentru bugetari și posturi ierarhizate pe o scară de la 1 la 12
Noua lege a salarizării: Lefuri în funcție de performanță pentru bugetari și posturi ierarhizate pe o scară de la 1 la 12
Odată cu noua lege a salarizării va apărea o nouă grilă pentru angajații din sistemul bugetar și se vor stabili grile unice de salarizare pentru angajații statului, dar și o componentă care va ține cont de performanța fiecăruia dintre cei peste 1,3 milioane de salariați.
„Ne dorim să avem o lege care să aducă claritate, iar pentru muncă egală plata să fie egală. Legea trebuie să aibă un mecanism de limitare a modificărilor ad-hoc. Va fi introdus un spor lunar care va încuraja performanţa. Rolul nostru este să venim cu politici active pentru forţa calificată de muncă”, a afirmat rministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Legea salarizării propune ca posturile să fie ierarhizate pe o scară de la 1 la 12, unde 1 este atribuit paznicului, iar 12 – președintelui ţării. La gradul 4 se încadrează, de exemplu, poliţistul local, economistul şi asistentul maternal, cu studii medii sau superioare. La nivelul 7 găsim inspectori vamali, lectori universitari şi criminalişti. În funcţie de grad va fi calculat salariul bugetarilor, care va avea o parte fixă și una variabila, în funcție de performanță.
„Este foarte importantă performanţa în administraţia centrală şi locală. Imi doresc să avem o lege a salarizării cât mai simplă, clară, dar care să-i stimuleze pe cei care muncesc”, a declarat Simona Bucura – Oprescu, ministrul Muncii, potrivit Observator News.
Aceasta implică faptul că profesorii ar putea beneficia de un salariu mai generos în cazul în care elevii lor obțin calificări la olimpiade, în timp ce inspectorii antifraudă vor fi remunerați în funcție de sancțiunile aplicate și neregulile identificate.
Un informatician cu experiență la o primărie câștigă 6.000 de lei în medie, iar în sectorul privat salariul este mai mare de două ori. Conform unei noi legi, IT-știi din administrația publică ar putea câștiga la fel de mult, cu condiția să primească responsabilități suplimentare și în funcție de complexitatea muncii, nivelul educației și performanță.
Salariile angajaților din administrațiile locale vor cunoaște o modificare semnificativă, însă de acum înainte, acestea nu vor mai fi stabilite de primari sau președinți de consilii județene, ci vor fi reglementate de către Ministerul Muncii.
Peste 50 de tipuri de sporuri, pe care bugetarii le primesc în prezent, sunt susceptibile să fie eliminate. Se estimează că noua lege a salarizării nu va fi finalizată cel mai probabil până la sfârșitul acestui an.
În principiu aceasta va intra în vigoare cel mai devreme, după 1 ianuarie 2025 (termenul din PNRR de adoptare a acesteia fiind sfărșitul anului 2024), după ce se va stabili forma finală în Parlament și se dorește a fi aplicată într-o singură etapă (pentru a nu mai creea problemele cauzate de vechea lege care trebuia aplicată etapizat în 5 ani).
Ministerul Dezvoltării și Administrației a anunțat că, susține propunerea AMR, AOR, ACR și UCJR privind aplicarea unor grile standard de salarizare pentru administrația publică locală dar și cu o componentă flexibilă.
„Am adus la cunoștință d-nei ministru că în prezent sunt discriminări și inechități în ceea ce privește actuala Lege 153/2017, în cadrul aceleiași unități administrative sunt salarii diferite pentru aceeași funcție din cadrul unor instituții locale, precum și că unii polițiști locali beneficiază de indemnizație de hrană cu toate că în lege se stabilesc drepturi de hrană conform OG 26/1994, iar în unele localități nu beneficiază deloc.
Principalele propuneri ale Federației noastre au fost : compensarea cu timp liber corespunzător sau cu plata unui spor, pentru munca prestată în zilele de sâmbete, duminici și sărbători legale de personalul poliției locale, acordarea obligatorie a drepturilor de hrană personalului poliției locale, obligarea UAT-urilor, de a efectua determinările privind desfășurare activității în condiții vătămătoare și acordarea sporului aferent, precum și menținerea în plată a coeficienților stabiliți de consiliile locale fără a fi diminuați atunci când crește valoarea salariului minim pe economie, precum și după aplicarea noii legi a salarizării unitare, niciun salariu aflat în plată să nu scadă”, a informat BNS.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]