Actualitate

NOUA LEGE A SALARIZĂRII: În loc de tichete de masă, bugetarii vor primi indemnizații de hrană, în valoare de 2 salarii minime pe an. Cum sunt afectate firmele private?

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit proiectului Legii salarizării, publicat de PSD pentru dezbatere publică și opinii, astfel încât în următoarele două săptămâni să ajungă în Parlament, pe lângă majorările de salarii pentru angajații de la stat din toate domeniile, este prevăzută înlocuirea tichetelor de masă cu indemnizații de hrană, la o valoare de 2 salarii minime brute pe țară.

Petrecerea Divorțaților

Firmele private care erau scutite însă de impozit pentru că acordau tichete de masă vor fi astfel afectate. Și societățile înființate special pentru emiterea tichetelor de masă vor fi grav afectate de această măsură, deoarece nu vor mai avea obiectul activității.

Art. 44

„Se abrogă prevederile referitoare la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din sectorul bugetar prevăzute de art. 1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.”

Art. 18

„Ordonatorii de credite acordă indemnizaţii de hrană anuale la nivelul a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată”

Proiectul nu specifică impozitarea acestor noi indemnizații, de hrană, în actuala lege tichetele de masă fiind impozitate cu 16%.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult