Ştirea zilei

Nouă incidente pe pârtiile de la Șureanu și Arieșeni în weekend: O fetiță de 12 ani, cu fractură de tibie și peroneu, transportată la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Salvamont Alba a fost solicitată să intervină în acest weekend, în nouă cazuri, pe pârtiile de la Arieșeni și Șureanu, după ce turiștii au suferit fracturi, luxații, entorse sau tăieturi.

O fetiță în vârstă de 12 ani, care se afla cu familia pe o pârtie de la Arieșeni, a fost transportată la spital, după ce s-a lovit în timp ce cobora cu sania, suferind fractură de tibie și peroneu.

De asemenea, de pe pârtia de la Șureanu o persoană a fost transportată la spital după ce s-a tăiat cu o sticlă.

Nu au existat incidente care să pună în pericol viața turiștilor. Pe pârtiile de la Arieșeni salvamontiștii au fost solicitați de șase ori în vreme ce la Șureanu de trei ori.

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu Vâlcea şi Sibiu. Amenajarea pârtiilor porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor. În prezent, şase pârtii sunt funcţionale, care însumează aproape zece kilometri, iar zona prezintă potenţial pentru schi şi în afara pistelor.

La Arieşeni se află două pârtii, ce au o lungime de doi kilometri, fiind dotate cu teleschiuri, nocturnă şi tunuri de zăpadă. De asemenea, există şi pârtii pentru sănii, iar altitudinea maximă este 1.400 de metri. Comuna Arieşeni este situată în extremitatea nord-vestică a judeţului Alba, la graniţa cu judeţul Bihor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română Simularea examenului de Evaluare Națională a început luni, 16 martie 2026, cu proba la limba și literatura română. Probele s-au desfășoarat în condiții de examen, iar evaluarea lucrărilor va fi realizată folosindu-se platforma digitală. Profesorii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul La sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Alba s-a format o codă uriașă în dimineața zilei de luni, 16 martie 2026. Șirul de oameni care stau la rând este extrem de mare. Oamenii, în principal vârstnici, spun că doresc să se […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Mădălina Opriș

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult