Noile contracte de credit care elimină teoria impreviziunii

Obligația de negociere în vederea adaptării contractului este alcătuită din două obligații distincte: obligația de a intra în negocieri, care este de rezultat, și obligația de negociere efectivă, care face parte din categoria obligațiilor de mijloace. În lipsa ajungerii la un acord privind reașezarea unor termeni ai contractului, oricare dintre părti poate sesiza instanța.

Obligația de negociere trebuie executată cu bună-credință, așa cum se impune prin dispozițiile art. 1170 din Noul Cod civil, în care se arată că părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligație.

Din formularea art. 1271 alin. (3) lit. d), s-ar putea deduce că debitorul are sarcina de a negocia adaptarea rezonabilă a contractului. Opinăm în sensul că aceste dispoziții crează obligații în sarcina ambelor părți contractante, deoarece sunt incidente în cauză și dispozițiile art. 1183 din Noul Cod civil, conform cărora părțile trebuie să acționeze cu bună-credință pe durata negocierilor, care trebuie realizate în scopul încheierii contractului, iar inițierea, continuarea sau ruperea negocierilor contrar principiului menționat atrăgând răspunderea civilă.

Obligația creditorului de a participa la negocierea adaptării contractului la noile împrejurări decurge din îndatorirea legală de minimizare a prejudiciului care i-ar putea fi cauzat prin neexecutarea contractului, chiar dacă suntem în analiza ipotezei posibilității extreme de executare din partea debitorului. Creditorul are obligația de a adopta toate măsurile rezonabile pentru reducerea prejudiciilor cauzate prin neexecutare, sub sancțiunea diminuării despăgubirilor la care ar putea fi obligat debitorul. În acest sens, art. 1534 din Noul Cod civil prevede că dacă, prin acțiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziție se aplică și atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor. Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență.

Această regulă a minimalizării prejudiciului se regăsește în mod expres și în cuprinsul Convenției de la Viena privind vânzarea internațională de mărfuri. Art. 77 prevede că partea care invocă contravenția la contract trebuie să ia măsurile rezonabile, ținând seama de împrejurări, pentru a limita pierderea, inclusiv câștigul nerealizat, rezultat al contravenției.

Daca ea neglijează să o facă, partea în culpă poate cere o reducere a daunelor-interese egală cu mărimea pierderii care ar fi trebuit evitată. De asemenea, este prevăzută obligația creditorului de atenuare a prejudiciului pe cale să îl suporte, cunoscut în doctrină sub denumirea de „principiul proporționalității”, considerându-se că el este o consecință firească a solidarismului contractual. Ea are ca finalitate asigurarea respectării justei măsuri, ceea ce impune creditorului să iși adapteze comportamentul contractual la neexecutarea debitorului.

av. COLTUC Marius

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI