Actualitate

Noi schimbări propuse la Legea referendumului. Proiectul a fost pus în dezbatere în procedură de urgență la Senat

Mondoc Adriana

Publicat

în

Modificări noi la Legea referendumului. De această dată este vorba de un proiect legislativ care prevede introducerea utilizării Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezentei la Vot, pentru împiedicarea unor posibile fraude, susțin inițiatorii actului normativ.

Petrecerea Divorțaților

Proiectul legislativ este justificat prin faptul că au existat tot timpul suspiciuni de fraude la alegeri sau la referendum, dar nu s-au inițiat măsuri legislative care să le prevină, printr-un sistem informatic ce va permite verificarea listelor electorale, a tabelelor utilizate în cadrul secțiilor de votare.

“Autoritatea Electorală Permanentă va asigura managementul proiectului și resursa umană, iar Serviciul de Telecomunicații Speciale, STS va pune la dispoziție partea tehnică a sistemului informatic, ocupându-se de achiziția calculatoarelor necesare funcționării sistemului. AEP va selecționa, instrui și desemna minimum 30.000 operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului

Art. 37 se completează și va avea următorul cuprins:

“(1)    Accesul participanților la referendum în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare participant va prezenta actul de identitate, sau după caz, adeverința care ține loc de act de identitate, operatorului de calculator al borului electoral al secției de votare, care înscrie codul numeric personal al participantului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

(2)    În cazul în care participantul nu figurează pe lista electorală permanentă existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:

a)      persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv

b)      persoana care s-a prezentat la vot și-a pierdut drepturile electorale

c)       persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secție de votare

d)      persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective și dacă a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință

e)      persoana care s-a prezentat la vot și-a mai exercitat dreptul de vot la același referendum.“

Proiectul a fost pus în dezbatere în procedură de urgență la Senat, care este prima cameră sesizată. Pentru a fi adoptat, actul normativ trebuie votat în Camera Deputaților.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult