Rămâi conectat

Actualitate

Noi măsuri de relaxare pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor și afterschool-urilor. Ordinul, lansat de către Guvern în dezbatere publică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noi măsuri penntru redeschiderea creșelor, grădinițelor și afterschool-urilor sunt pregătite de către Ministerul Sănătății, arată un proiect de ordin publicat miercuri în dezbatere publică. Acesta a venit în contextul în care autoritățile susțin că este necesară adaptarea la situația epidemiologică actuală.

Alba FEST 2025

Proiectul de ordin va ajusta, în principal, regulile de acum, însă sunt și reguli care o să dispară cu totul. Ca să se aplice, documentul trebuie doar aprobat și publicat în Monitorul Oficial.

Înainte de orice, trebuie precizat că o să dispară aproape complet regulile de acum pe care trebuie să le respecte familia unui copil pentru plecarea la unitatea de învățământ. În curând, singura regulă de respectat va fi de a nu lăsa copiii la creșă, grădiniță sau afterschool dacă au febră sau dacă sunt bolnavi.

În prezent, pe lângă această regulă, se mai prevede că:
  • părinții trebuie să măsoare acasă temperatura copiilor, înainte de a pleca la unitatea de învățământ;
  • transferul de obiecte între casă și unitate trebuie limitat numai la strictul necesar (haine de schimb și încălțămintea suplimentară);
  • copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau obiecte nenecesare;
  • părinții trebuie să se asigure că, înainte de plecarea de acasă, copiii se spală pe mâini.
Măsuri generale de respectat

În primul rând, o să dispară complet măsurile referitoare la apa potabilă (de exemplu, lăsarea robinetelor deschise mai mult timp pentru a înlocui apa stătută sau analizele de laborator privind calitatea apei potabile).

În al doilea rând, următoarele măsuri se vor păstra, însă unele într-o formă modificată:
  • sălile de grupe vor fi amenajate pentru a respecta normele de igienă în vigoare (nu se va mai face referire la reducerea numărului de copii sau la asigurarea unei suprafețe de 4,5mp pentru fiecare copil);
  • distanțarea între copii va fi de 1m în toate încăperile (o să dispară referirile la distanțarea obiectelor de mobilier la cel puțin 2m);
  • materialele necesare pentru fiecare activitate vor fi asigurate individual (jucării, instrumente de scris, caiete, cărți etc.), iar jucăriile nespălabile și accesoriile neesențiale vor fi scoase;
  • pătuțul sau salteaua va fi individualizat(ă) pentru fiecare copil;
  • activitățile în aer liber vor fi majoritare, evitându-se apropierea la mai puțin de 1m (față de 2m acum);
  • evitarea contactului între persoanele din grupuri diferite;
  • necesitatea unui „izolator” pentru copiii care au simptome ale coronavirusului.
Măsuri privind intrarea în unități

Următoarele măsuri se vor păstra, însă unele într-o formă modificată:

  • desemnarea unei persoane care să „dirijeze” traficul la intrare, pentru evitarea aglomerărilor;
  • traseul în curte și în unitate se va face în așa fel încât să fie respectată distanțarea (nu se mai face referire la delimitare și semnalizare);
  • ușile și porțile vor trebui păstrate deschise la venirea copiilor, pentru a limita punctele de contact;
  • se va limita accesul în holul de primire și se vor eșalona venirile și plecările;
  • la triajul epidemiologic, repetarea măsurării temperaturii se va face la izolator (acum nu e precizat izolatorul);
  • preluarea copiilor la intrare de către persoana desemnată sau cadrul medical (referirea la cadrul medical va fi nouă) și preluarea de către familie (acum scrie „părinte”).
Măsuri de igienă

Concret, măsurile de igienă și comportament în timpul cursurilor vor fi comasate cu măsurile generale de igienă, însă cu unele modificări:

  • se vor păstra ca reguli de bază distanțarea, limitarea aglomerărilor și spălatul mâinilor, dar o să apară o nuanțare la purtarea măștii (masca e purtată doar în spațiile interioare ale afterschool-urilor, nu și la grădinițe și creșe);
  • curățarea periodică a suprafețelor și necesitatea curățeniei generale (curățenia generală este indicată acum doar la redeschiderea unității);
  • săpunul lichid și prosoapele de hârtie să ajungă pentru toată lumea;
  • aerisirea periodică se va face înainte și după program și în pauze (o să dispară referirea la aerisirea timp de 20 de minute minimum, dar și cea legată de menținerea deschisă a ușilor și a ferestreler acolo unde e posibil; o să dispară și interdicția de a folosi aparate de recirculare a aerului);
  • mesele vor putea fi luate din nou în spațiile dedicate (acum, mesele se iau în sălile de grupe).
Măsurile de igienă pentru personalul unităților

Și aici vom avea câteva ușoare ajustări față de regulile de acum, după cum urmează:

  • triajul personalului se va face zilnic, iar repetarea măsurării temperaturii se va face în izolator (acum nu
  • se precizează nimic despre izolator); cei care au temperatură mare și/sau alte simptome nu vor intra în unități;
  • cei care capătă simptome în timpul zilei vor pleca acasă și se vor adresa medicului de familie, iar cei care
  • le capătă înainte de a veni la unități vor rămâne acasă;
  • masca va trebui purtată în continuare de către personal și va trebui schimbată din patru în patru ore sau dacă se umezește ori deteriorează;
  • mănușile vor rămâne obligatorii la schimbarea scutecelor și la curățenie;
  • după ce pleacă copiii care aveau simptome, se vor curăța și dezinfectea toate spațiile și obiectele folosite de aceștia;
  • o să dispară indicația de a rămâne acasă pentru cei care au fost în contact direct cu un infectat confirmat;
  • o să dispară indicația de a schimba încălțămintea la intrarea în unități.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

O firmă românească a ajuns să dețină 20% din capitalul Gabriel Resources: Statul Român ar putea trece la executarea societății pentru recuperarea datoriei de 10 milioane de dolari

Ziarul Unirea

Publicat

în

O firmă românească a ajuns să dețină 20% din capitalul Gabriel Resources: Statul Român ar putea trece la executarea societății pentru recuperarea datoriei de 10 milioane de dolari Compania minieră Gabriel Resources, acționarul majoritar al societății Roșia Montană Gold Corporation, a anunțat în luna mai 2025 finalizarea tranșei finale a plasamentului său privat, emițând 28.538.000 […]

Citește mai mult

Actualitate

BACALAUREAT 2025: Cum se calculează media la BAC. Care este nota minimă de trecere pentru fiecare probă

Ziarul Unirea

Publicat

în

BACALAUREAT 2025: Cum se calculează media la BAC. Care este nota minimă de trecere pentru fiecare probă Absolvenții de liceu au început marți, 10 iunie 2025, probele scrise ale examenului de Bacalaureat de anul acesta. Este o etapă esențială în parcursul educațional, care marchează finalizarea studiilor liceale și deschide accesul către facultate. Înainte de aceste […]

Citește mai mult

Actualitate

Catalogul electronic, introdus din toamna 2025 în toate şcolile care au infrastructura necesară: Ce alte modificări apar din anul școlar viitor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Catalogul electronic, introdus din toamna 2025 în toate şcolile care au infrastructura necesară: Ce alte modificări apar din anul școlar viitor Ministerul Educaţiei a lansat joi, 12 iunie 2025, în dezbatere modificări ale regulamentului de funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Una dintre modificări prevede extinderea folosirii catalogului electronic în toate şcolile care dispun de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea