Noi drepturi pentru deţinuţi, aprobate de Guvern, mai mulţi bani cheltuiţi de penitenciare
În cursul acestei săptămâni Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Hotărârea de Guvern urmăreşte punerea în acord a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările aduse Legii nr. 275/2006 prin Legea nr. 83/2010. Conform acestui act, deţinuţii care muncesc vor avea dreptul la cel puţin două zile consecutive de repaus pe săptămână, iar cei care nu au bani vor putea trimite scrisori pe cheltuiala penitenciarului unde sunt încarceraţi. De asemenea hotărârea oferă deţinuţilor dreptul de a fi informaţi, penitenciarele fiind obligate să afişeze, în fiecare cameră de deţinere, un regulament de ordine interioară. Actul normativ mai stipulează asigurarea a minim un medic de medicină generală sau medic de familie la nivelul fiecărui sector medical al locului de deţinere, dar şi interzicerea deţinerii şi folosirii altor dispozitive de comunicare la distanţă, pe lângă telefoanele mobile. Hotărârea aduce o serie de modificări şi în ceea ce priveşte organizarea vizitei. Astfel, persoanele private de libertate nou primite, cărora nu li s-a stabilit un regim de executare vor efectua vizita cu dispozitiv de separare, iar minorii, indiferent de regimul de executare, vor efectua vizita fără dispozitiv de separare. Sunt prevăzute şi o serie de prevederi necesare pentru siguranţa locurilor de deţinere, care vizează posibilitatea folosirii mijloacelor electronice de supraveghere în sistemul penitenciar, precum şi posibilitatea dotării mijloacelor de transport destinate persoanelor private de libertate cu sisteme de localizare spaţio-temporale în scopul intervenţiei rapide în caz de evadare, urgenţe medicale sau alte situaţii. În ceea ce priveşte asigurarea dreptului constituţional la corespondenţă s-a prevăzut ca suportarea cheltuielilor de către administraţia locului de deţinere să se realizeze în cazul în care persoanele private de libertate nu dispun de mijloace băneşti necesare. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]