Actualitate

Nelu Tătaru: Urmează o lună grea, de încercare. Cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă

Ioana Oprean

Publicat

în

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a afirmat că urmează „o lună grea, de încercare” în lupta cu pandemia de coronavirus, mai ales din cauza campaniei electorale și a reînceperii școlii. Ministrul Sănătății a precizat că, dacă regulile și precauțiile pentru prevenirea răspândirii sunt respectate, România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de Covid-19 de la mijlocul lunii octombrie, relatează Agerpres.

Petrecerea Divorțaților

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.

„Consiliile de Administraţie ale şcolilor propun Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă scenariul pe care îl va urma acea clasă. Dacă vor opta pentru scenariul 1, faţă în faţă, atunci trebuie să existe acea distanţare de un metru, trebuie să existe masca şi dezinfectant, trebuie să existe acele circuite care se pot regăsi şi la intrarea în şcoală, şi pe holuri în pauze şi în curtea interioară a şcolii. Dacă nu se poate asigura acea distanţare de un metru, există acele separatoare care trebuie puse între cei doi copii”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a explicat ce se întâmplă dacă vor exista cazuri de copii care se infectează cu noul coronavirus: „În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a adăugat Nelu Tătaru.

În ceea ce priveşte vaccinul împotriva gripei sezoniere, ministrul Sănătăţii a spus că au fost comandate trei milioane de doze, care vor începe să vină de la mijlocul lunii septembrie.

„Anul trecut am avut 1,5 milioane doze de vaccin iar în farmacii s-au vândut circa 500.000 doze de vaccin. Anul acesta avem trei milioane de doze şi, în funcţie de necesitate, o să mai achiziţionăm. Sper ca cei care până acum erau reticenţi să apeleze la vaccinul antigripal. Suntem într-o pandemie cu coronavirus, toţi ne plângem că nu avem un vaccin. Haideţi atunci pentru ce avem vaccin să îl facem”, a afirmat Tătaru.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

Citește mai mult