Politică Administrație

Negruț: Iohannis să convoace partidele politice pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru românii cu credite în valută

Ioana Oprean

Publicat

în

  • Comunicat de presă.

2015 pare a fi un an destul de dificil pentru mulţi români. Şi mă refer aici în special la dificultăţile materiale generate de scumpiri sau de alte lovituri financiare, unele din ele cauzate chiar de cei care ne-au promis o viaţă mai bună. După scandalul deciziilor de impunere pentru asigurările sociale de sănătate trimise de ANAF fără nicio socoteală, acum vine o nouă lovitură, de data aceasta pentru cei care au contractat credite de la bănci în moneda elveţiană. Aproximativ 75 de mii de români au fost mai mult decât bulversaţi de fluctuaţia monedei CHF în comparaţie cu leul. Ratele pe care le au de plătit la bănci cei care au astfel de credite au crescut peste noapte şi cu sute de lei, lunar.

Clement Negrut10E drept că atunci când te împrumuţi de la o bancă trebuie să citeşti cu atenţie documentele care ţi se înaintează la semnat. Dar nu avem toţi abilitatea de a înţelege aşa cum ar trebui anumite detalii tehnice sau anumite riscuri care vin odată cu aceste credite. Majoritatea celor care s-au împrumutat în franci elveţieni au fost atraşi – iar băncile au folosit asta drept argument forte – de cursul foarte bun de la acea vreme. Cine îşi imagina că moneda CHF va creşte atât de mult în comparaţie cu leul?

Cu toate acestea, consider că cetăţeanul trebuie să beneficieze de protecţia unor instituţii în relaţia sa cu băncile. Aşa cum în acele contracte există o serie de prevederi care apără banca de eventuale pierderi, la fel trebuie să existe şi pentru cetăţeanul simplu care merge să se împrumute. Nu sunt permise asemenea vulnerabilităţi.

În toată această mare tulburare generată de scumpirea francului elveţian în raport cu leul, am constatat că premierul Victor Viorel Ponta a avut din nou o reacţie anemică şi nu a fost în stare decât să facă nişte declaraţii în stilul său specific. Nici nu ne-am aşteptat ca premierul să vină cu vreo soluţie concretă în această criză care loveşte un număr însemnat de români.

De aceea Partidul Mişcarea Populară a analizat această situaţie şi a venit cu o propunere cât se poate de concretă, care să soluţioneze problema aceasta. PMP consideră că ar putea fi introdus un amendament la o Lege deja existentă, prin care să li se ofere românilor posibilitatea de a-şi converti împrumuturile făcute în valută, în moneda naţională, folosindu-se cursul de la momentul acordării creditului, plus/minus 20-%, fie guvernul să emită o ordonanţă de urgenţă care să stipuleze acest lucru. Rolul statului este acela de a reglementa în aşa fel încât să genereze stabilitate şi prosperitate pentru cetăţeni. Alegerile din Grecia pot genera fluctuaţii şi în privinţa monedei europene. Ce vom face dacă euro se va aprecia semnificativ faţă de leu? Sunt şi mai mulţi cetăţeni care au credite în euro.

PMP a trimis la Palatul Cotroceni o scrisoare prin care i-a cerut domnului Preşedinte Klaus Iohannis să convoace la consultări partidele politice pentru a găsi împreună cea mai bună soluţie pentru aceste probleme. Sper ca Preşedintele Romaniei să înţeleagă că în acest moment poate să apară o problemă socială gravă şi să ţină cont de propunerea noastră.

Preşedinte PMP Alba,

Deputat Clement Negruţ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene”

Ioana Oprean

Publicat

în

Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene” Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat recent la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European […]

Citește mai mult