Actualitate

N-ai OPT clase, nu poți da examenul AUTO! Un deputat propune schimbarea

Ioana Oprean

Publicat

în

Un deputat a propus schimbarea Codului rutier, astfel încât să fie primiți la școala de șoferi doar persoanele care au absolvit cel puțin opt clase, iar cei care au fost implicați în accidente grave să-și piardă definitiv permisul.

Inițiatorul proiectului este convins ca șoselele vor deveni mai sigure, când aceste modificări vor deveni lege. În prezent, cei care doresc sa susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere trebuie sa îndeplinească 3 condiții importante: sa fie apți din punct de vedere medical, sa facă dovada ca au luat lecții de condus de la un instructor autorizat si sa fi împlinit vârsta de 18 ani.

Legea nu spune nimic despre studiile unui aspirant la permisul auto. Așa ca in trafic întâlnim indivizi care au dreptul legal sa conducă, dar nu știu sa scrie, sa citească si in consecința, sa descifreze un indicator rutier.

Din aceasta cauza, deputatul Ioan Muntean propune schimbarea codului rutier. „Sunt statistici foarte clare, oamenii analfabeți nu pricep semnele de circulație, conduc din instinct, ei nu știu ce se întâmpla pe șosele”.

Daca va fi adoptat, același proiect de lege le va interzice șoferilor condamnați definitiv de o instanța pentru o infracțiune comisa la volan, in urma căreia o persoana a fost ranița grav sau a murit, sa mai conducă vreodată o mașina pe drumurile din Romania.

Sursa RomaniaTV.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]

Citește mai mult