Societate

„Municipiul Sfântu Gheorghe este în inima României, iar Alba Iulia este în inima tuturor românilor”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cu acest titlu am fost întâmpinaţi de ziarul local de limbă română dar şi cu multă simpatie şi aprecieri au fost primiţi cei 50 de vârstnici din Alba Iulia de către reprezentanţii comunităţii româneşti din localitate şi de membrii fundaţiei „Mihai Viteazul”.
Întâlnirea a avut loc în urmă cu 5 luni când am avut prilejul să prezentăm expoziţia etnografică „Datinile Albei pentru toată lumea” precum şi susţinerea unui spectacol de muzică populară din Ardeal, prezentat de Ansamblul 60  plus al municipiului Alba Iulia. Aprecierile primite precum şi dorinţa sinceră de a continua colaborarea între cele două municipii, ne-au format convingerea că şi în anii următori vom răspunde cu multă plăcere la toate invitaţiile ce le vom primi.
Urmare a acestei deplasări un grup de 54 de persoane din municipiul Sfântu Gheorghe ne fac cinstea să fie prezenţi în municipiul nostru în data de 15 octombrie 2011. Cu această ocazie pe lângă vizionarea bogăţiilor istorice de care dispune Cetatea din Alba Iulia şi a schimbului de experienţă ce va avea loc, un grup de 12 persoane ai ansamblului „Brâuleţul” din comuna Sita Buzăului ne va prezenta un frumos program de jocuri şi muzică populară românească. Spectacolul se va prezenta în data de 15 octombrie, ora 18.00, în sala de festivităţi a Liceului de Muzică. Întâlnirea noastră va fi onorată de dl viceprimar Ioan Bogăţan care va susţine dorinţa noastră comună de a continua şi diversifica formele de manifestare în anii viitori. (A.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Ziua mondială a teatrului, marcată la data de 27 Martie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua mondială a teatrului, marcată la data de 27 Martie Artiştii şi publicul din toată lumea celebrează la data de 27 martie, Ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

27 martie 1918: UNIREA Basarabiei cu România, prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 martie 1918: UNIREA Basarabiei cu România, prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti Basarabia a fost prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti, la data de 27 martie 1918. Unirea a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării, până la despărţirea de imperiul multinaţional în care provincia româneasca […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Ready or Not 2: Here I Come / Scapă cine poate 2 Avanpremiera Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett Cu: Shawn Hatosy, Samara Weaving, Sarah Michelle Gellar, Kevin Durand, Elijah Wood Gen […]

Citește mai mult