Motivarea Judecătoriei Cîmpeni privind achitarea primarului din Lupșa pentru infracțiunea de conflict de interese
Judecătoria Cîmpeni a finalizat motivarea deciziei privind sancționarea cu amendă administrativă a primarului comunei Lupșa, Dănuț Bârzan, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese.
Potrivit instanței de judecată, din raportul de evaluare întocmit în 2015 de Agenția Națională de Integritate, rezultă faptul că primarul Dănuț
Bârzan a emis și a semnat dispoziția de numire în Compartimentul Urbanism al primăriei a soției sale, care a primit drepturi salariale în valoare de 24.031 de lei.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanța a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
”În cauză, activitatea presupus infracțională desfășurată de inculpat a adus o atingere modică valorilor sociale ocrotite de lege, situație ce rezultă din împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă (folosul material 24.031 de lei) și datele personale ce caracterizează inculpatul. Cu privire la aspectele favorabile ce caracterizează inculpatul, constatăm că nu are antecedente penale, are studii medii, este integrat în societate, ocupând în prezent funcția de primar al comunei Lupșa și a recunoscut comiterea faptei în sensul că a semnat dispoziția nr. 58/7.02.2013 de numire în cadrul compartimentului urbanism din aparatul de specialitate al Primăriei comunei Lupșa a soției sale, a manifestat interes în desfășurarea procedurilor, prezentându-se în fața organelor de urmărire penală și a instanței de fond. Astfel, considerăm că scopul procesului penal poate fi atins față de inculpat prin aplicarea unei sancțiuni cu amendă administrativă, nefiind oportună condamnarea sa și prin urmare (…) achită pe inculpatul Bârzan Dănuț Vasile pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interes și aplică inculpatului sancțiunea administrativă cu amendă în cuantum de 1.000 de lei”, se precizează în motivarea deciziei de la Judecătoria Cîmpeni.
Decizia nu este definitivă, soluția fiind atacată chiar de către primar cu apel, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Alba Iulia. Primarul Dănuț Bârzan continuă demersurile judiciare și pe cale civilă pentru a desființa decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost declarat în conflict de interese administrativ.
Nu mai puțin de cinci procese a deschis acesta la Tribunalul Alba, Curtea de Apel și ÎCCJ. Pe lângă solicitarea privind revizuirea sentinței definitive, primarul din Lupșa mai dorește anularea ordinului emis de prefectul de Alba în octombrie 2018 prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar. În decembrie 2018, acesta a obținut suspendarea ordinului, astfel încât a revenit în funcția de primar la comunei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale
Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]
FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”
Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]