Modificări la Legea audiovizualului: s-au eliminat intermediarii din publicitatea TV
Legea audiovizualului a fost modificată prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului astfel că de acum ”achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final”.
De asemenea, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG), publicată vineri în Monitorul Oficial, ”orice oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate, prezentate de aceşti intermediari, vor fi în mod obligatoriu confirmate în prealabil în scris cu radiodifuzorul„.
„În scopul obţinerii acestei confirmări, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ„, se mai spune în Ordonanţă.
Plata se va face direct către radiodifuzor de către beneficiarul final al publicităţii televizate, în baza facturii emise de radiodifuzor către beneficiar, iar „orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate„.
De asemenea, Ordonanţa prevede că intermediarii nu pot primi altă plată sau contraprestaţie decât „cea care le este plătită de către beneficiarul final al publicităţii televizate în vederea remunerării serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului„.
Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor acestui articol este nul, se mai spune în Ordonanţă.
În OUG se mai spune că Legea audiovizualului este modificată şi completată, având în vedere obiectivele propuse de Guvern „de stimulare a dezvoltării economiei româneşti”, în cadrul cărora se înscrie şi dezvoltarea pieţei audiovizuale din România, prin încurajarea producţiei locale de televiziune, a investiţiilor în programe locale, asigurarea de locuri de muncă şi dezvoltarea de activităţi economice în beneficiul pieţei de servicii audiovizuale din România.
Un alt obiectiv menţionat în OUG este combaterea „corupţiei manifestate la nivelul achiziţiei de spaţiulu publicitar media, precum şi necesitatea combaterii sistemelor netransparente şi anticoncurenţiale în acest domeniu, care afectează în egală măsură activitatea staţiilor tv şi dreptul publicului la informaţii corecte şi de calitate„.
De asemenea, în OUG se spune că Executivul a luat în considerare „consecinţele negative asupra domeniului audiovizual, derivând din lipsa unor mecanisme legislative eficiente de eliminare a corupţiei şi a practicilor netransparente în acest domeniu, care s-ar perpetua şi s-ar amplifica în cazul neadoptării urgente a unor reglementări clare menite să asigure un climat concurenţial corect şi respectarea dreptului publicului român la producţii audiovizuale de calitate„.
Guvernul mai spune că aceste elemente vizează „interesul general public şi constituie o situaţie extraordinară şi de urgenţă a cărei reglementare nu poate fi amânată„.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice”
Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice” La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, vineri, 30 ianuarie 2026, o Ordonanță care modifică reglementările în vigoare din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului. Noile reglementări debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcții, a lucrărilor de […]
Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite
Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în acest an, lista medicamentelor compensate și gratuite va fi completată cu 33 de noi medicamente, iar lista de boli pentru care sunt compensate substanțele deja incluse va fi extinsă. „Pentru pacienţi, […]
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere Românii care locuiesc la bloc mai primesc o veste proastă de la Guvern, după ce abia s-au împăcat cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat. Magazinele situate la parter ar urma […]