Ştirea zilei

Mircea Hava: ”Nu mai dezvălui proiectele primăriei pentru că mâine vin unii și spun că ei le-au realizat”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Mircea Hava - 14 martieLiderii PDL Alba își arată tot mai des nemulțumirea față de modul în care unii (sau unul) dintre reprezentanții conducerii liberale din județ au ales să se remarce ”lăudându-se cu proiecte inițiate sau demarate de alții”.

Petrecerea Divorțaților

De această dată a fost rândul primarului Mircea Hava să reacționeze după un comunicat de presă transmis spre publicare de PNL Alba, în care proiectul construirii Sălii Polivalente era revendicat de consilierii locali liberali ca fiind ”una dintre cele mai importante promisiuni către cetățeni”.

”Mi se pare strigător la cer să spui așa ceva despre un lucru la care nu te-ai gândit niciodată. Mai nou văd că eu sunt cel care se raliază la ideile consilierilor liberali. Este o minciună gogonată! Am crezut că totuși există o implicare, dar asta dovedește că acești oameni ai marilor proiecte s-au obișnuit deja să se agațe de câte ceva. Mai avem acum de tăiat o panglică în Cetate și nu m-aș mira să vină să spună că proiectul este de fapt al lor, după ce – așa cum vă amintiți – tot timpul au fost împotrivă, ba chiar s-au legat cu lanțuri de copaci și s-au așezat în fața escavatorului la începutul lucrărilor”, a spus primarul Hava.

Mai în glumă, mai în serios, acesta a completat că nu va mai vorbi despre proiectele administrației locale: ”Nu vă mai spun nimic pentru că mâine vine domnul Roman și o să spună că el a făcut. Fac, și când e gata vă anunț!”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | „Orașul bogat în aur” de la Apulum își dezvăluie secretele: La Alba Iulia, descoperiri arheologice care pot rescrie istoria Daciei romane

Ioana Oprean

Publicat

în

„Orașul bogat în aur” de la Apulum își dezvăluie secretele: La Alba Iulia, descoperiri arheologice care pot rescrie istoria Daciei romane Arheologii de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia au continuat, în 2026, săpăturile pe terenul din cartierul Partoș, unde, în urmă cu aproape 2.000 de ani, a existat orașul roman Colonia Aurelia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tragedia de la Heria: Laurențiu, un copil de 11 ani, nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta. Comunitatea s-a mobilizat pentru familia îndurerată

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedia de la Heria: Laurențiu, un copil de 11 ani, nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta. Comunitatea s-a mobilizat pentru familia îndurerată Moartea fulgerătoare a lui Laurențiu, un copil de doar 11 ani din satul Heria, care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O nouă condamnare la închisoare cu executare pentru un tânăr din Cugir: Manevrele fără permis cu o mașină defectă i-au adus o pedeapsă rezultantă de peste 3 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

O nouă condamnare la închisoare cu executare pentru un tânăr din Cugir: Manevrele fără permis cu o mașină defectă i-au adus o pedeapsă rezultantă de peste 3 ani O manevră aparent minoră efectuată în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024 pe raza localității Sântimbru s-a finalizat cu o nouă condamnare penală pentru un tânăr […]

Citește mai mult