Mircea Geoană: „Noi vorbim despre criză, creșterea taxelor și impozitelor, în loc să atragem fonduri cât mai repede”
Mircea Geoană: „Noi vorbim despre criză, creșterea taxelor și impozitelor, în loc să atragem fonduri cât mai repede”
Mircea Geoană, candidat la Președinția României în 2024, atrage atenția asupra dezastrului din absorbția de fonduri europene, deficitul uriaș, inflația și o criză economică iminentă, precum și numărul mic de ținte îndeplinite și perspectiva lui 2025 cu privire la taxele și impozitele suportate de români.
Citește și: Mircea Geoană lansează la Alba Iulia prima dezbatere a Mișcării ”România Renaște”, Susținători și experți discută despre viitorul României
„A fost nevoie de scandalul din coaliție ca să afle și românii că absorbția fondurilor europene este un dezastru, de parcă nu era suficient că avem un deficit uriaș, inflație și o criză economică iminentă.
Consiliul Fiscal arată că absorbția fondurilor de coeziune oferite României în exercițiul bugetar 2021-2027 era ZERO, până la final de august.
Încă o dată, politizarea, incompetența și nepăsarea aruncă România în haos.
De asemenea, la sfârșitul lunii iulie, doar 70 din 518 ținte din PNRR au fost îndeplinite. România a cheltuit 2,4 mld. euro din cele 29 alocate, adică un grad de absorbție de 8%, iar cererea de plată nr. 3, depusă în decembrie 2023, în valoare de circa 2 mld. euro, se găsește încă în curs de evaluare de către CE.
Este evident că România nu are cum să cheltuie restul de 26,6 mld. de euro în următorii 2 ani, așa cum este asumat.
Mai sunt doar câteva luni până la alegeri și da, în calitate de președinte, nu voi accepta ca astfel de situații să se repete. Vorbim de miliarde de euro care ar fi putut deja să intre în economia românească și să susțină realizarea de proiecte de care ar beneficia românii și România.
În loc să-i vedem pe guvernanți preocupați și determinați să atragă aceste fonduri cât mai repede, noi vorbim despre criza economică și creșterea taxelor și impozitelor din 2025!”, a transmis Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale din 2024.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”
Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]
FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic
Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B. Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]
