Actualitate

Ministrul Transporturilor, la Alba Iulia: Am aflat că școlarizarea mecanicilor de locomotivă se face într-un singur centru. E inacceptabil, voi lua măsuri imediate

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, miercuri, că a aflat săptămânile trecute că școlarizarea mecanicilor de locomotivă se face într-un singur centru național, precizând că este ”inacceptabil” și va lua măsuri imediate pentru ”a deschide această piață”.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, miercuri, prezent la cea de-a XII-a ediţie a Conferinţelor Club Feroviar – Infrastructura, că fără a atrage tineri ingineri și specialiști de pe băncile facultății în domeniul feroviar, acest sector se va confrunta cu tot mai multe probleme.

”Și din acest punct de vedere mă voi strădui să fiu alături de companiile pe care le am în subordine, de a face cât mai atractivă profesia de lucrător în domeniul feroviar și nu mă refer aici doar la ingineri, la specialiști, ci și la cadre calificate, la persoane calificate pe toate meseriile pe care calea ferată le are în patrimoniu, să spun așa”, a spus Șova.

Ministrul Transporturilor consideră că este ”absolut surprinzător și de neînțeles” faptul că școlarizarea mecanicilor de locomotivă se face într-un singur centru.

”La discuțiile pe care le-am avut în aceste săptămâni care au trecut cu responsabilii din domeniul căii ferate am aflat că școlarizarea mecanicilor de locomotivă se face doar într-un singur centru național. Mi se pare inacceptabil și aici voi lua măsuri imediate, în conformitate cu respectarea procedurilor legale, desigur, pentru a deschide această piață. Nu pot să înțeleg cum până acum nu s-a luat măsura ca totuși, școlarizarea personalului, pe o profesie care este cerută de către public, acolo unde există o piață în oferirea acestui serviciu, să existe o singură autoritate, care să formeze personalul. Voi lua măsuri imediate, cu sprijinul colaboratorilor atât din minister cât și din autoritățile responsabile, să deschidem această piață, să o deschidem și mediului privat, să o deschidem și către companiile naționale, care să poată să-și organizeze propriile centre de formare astfel încât cel puțin mecanici de locomotivă să putem forma atâția câți își doresc să acceseze această profesie”, a mai spus ministrul Transporturilor.

De asemenea, el a precizat că, din discuțiile pe care le-a avut, există o criză de personal în domeniul mecanicilor de locomotivă, generată nu de lipsa de interes, ci de slaba capacitate administrativă de formare a acestora.

”Am în obiectiv imediat să deschid această piață împreună cu colegii mei, astfel încât măcar criza de resursă umană, cu care se confruntă companiile în domeniul feroviar, atât din sistemul public, cât și din sistemul privat, să fie pe cât posibil diminuată dacă nu cumva eliminată”, a mai spus Șova


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nouă metodă de phishing prin care îți poți pierde controlul asupra contului în doar câteva secunde. Cum acționează escrocii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nouă metodă de phishing prin care îți poți pierde controlul asupra contului în doar câteva secunde. Cum acționează escrocii  Poliția Sibiu avertizează asupra unei noi metode de phishing care vizează utilizatorii WhatsApp și care poate duce la preluarea rapidă a contului. Potrivit mesajului transmis de polițiști, infractorii trimit link-uri suspecte, uneori chiar din conturile compromise […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer vitezoman prins cu 204 km/h pe Autostrada A3. S-a ales cu o amendă de peste 4.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șofer vitezoman prins cu 204 km/h pe Autostrada A3. S-a ales cu o amendă de peste 4.000 de lei Un tânăr de 29 de ani, din județul Sibiu, a fost prins de polițiștii clujeni circulând cu 204 km/h pe Autostrada A3, deși avea permisul suspendat. Șoferul a fost depistat în noaptea de 1 martie, în […]

Citește mai mult

Actualitate

4 martie | 49 de ani de la cutremurul din 1977. Peste 10.000 de persoane au fost rănite și sute de locuințe distruse. În București au fost 1.400 de morți

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 martie | 49 de ani de la cutremurul din 1977. Peste 10.000 de persoane au fost rănite și sute de locuințe distruse. În București au fost 1.400 de morți Pe 4 martie se împlinesc 49 de ani de la cutremurul din 1977, una dintre cele mai tragice zile din istoria recentă a României. Seismul […]

Citește mai mult