Ministrul Transporturilor: 60 de kilometri de autostradă vor fi recepționați în 2018. Două loturi, de pe Sebeș-Turda, arată foarte bine
Lucian Şova, Ministrul Transporturilor, a spus, miercuri, că în 2018 „tinde să aibă curajul să îşi asume” recepţia a circa 60 de kilometri de autostradă.
„Tehnic încă sunt probleme consistente, deşi există unele elemente de promovare cu privire la calitatea autostrăzilor ce ar putea fi date în folosinţă. Este vorba de aproape 60 de kilometri, care, în cursul lui 2018, ar putea fi chiar şi recepţionaţi. Este vorba de două loturi care însumat fac vreo 40 de kilometri pe Sebeş-Turda, care arată foarte bine şi despre care îmi spun responsabili din companie (CNAIR – n. r.) că se apropie şi de standardul impus de reglementările legale actuale privind recepţia. Eu privesc cu încredere ca măcar aceste două loturi înainte de concedii să fie recepţionate”, a afirmat Şova, după dezbaterile care au avut loc în Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.
Citește și: FOTO/VIDEO: Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1 – Stadiul lucrărilor la sfrâșitul lunii februarie
Şeful de la Transporturi a subliniat că şi-ar dori ca în cursul mandatului său „să se facă nişte recepţii asupra cărora să nu se mai intervină nici foarte repede, nici peste câţiva ani”.
Şova a subliniat că sunt premise pentru a se ajunge la recepţia a 100 de kilometri de autostradă anul acesta, însă „încă nu şi-ar asuma cifra de 100”.
„Probabil, chiar un pic mai mult decât probabil, 60 (de kilometri de autostradă vor fi recepţionaţi în 2018 – n. r.), zic eu, de o manieră responsabilă. Mi se oferă şi un orizont mai optimist, în jur de 100 kilometri pe cele trei axe în esenţă, dar încă nu mi-aş asuma cifra de 100 (de kilometri – n. r.). Către 60, deşi este derizoriu, şi recunosc asta cel puţin ca cetăţean, dar ca responsabil în minister tind să am curajul să îi asum, dar mai mult decât atât îmi asum că recepţiile care se vor face şi darea în exploatare a acestor segmente să se facă în conformitate cu prevederile legale din acest moment”, a spus el.
Ministrul a adăugat că se va schimba legislaţia privind recepţiile, în sensul de a se putea da în folosinţă segmente de autostradă care corespund din punct de vedere tehnic şi al siguranţei circulaţiei.
„Privesc cu interes şi la aducerea mai aproape de realitate, însă fără a fi extravagantă, reglementarea privind recepţiile, în sensul de a putea da în folosinţă segmente care răspund din punct de vedere tehnic şi al siguranţei circulaţiei de o manieră responsabilă, cu un set precis şi cât se poate de restrâns de cazuri de la care s-ar putea deroga pe o listă suplimentară de recepţie”, a explicat el, precizând că se va reveni la vechea formulă sub aspectul principiului, dar nu şi sub aspectul formei, scrie Agerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România de Florii și de Paște 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România de Florii și de Paște 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Meteorologii au anunțat, vineri, 27 martie 2026 că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoar4ele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în […]
Cine va conduce naționala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace
Cine va conduce naționala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace Selecționerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac, a anunțat, duminică, 29 martie 2026, la ora 14.00, Federația Română de Fotbal (FRF). Echipa națională va […]
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat joi, 26 martie 2026, că depune un proiect pentru ca hărţuirea sexuală să fie incriminată indiferent dacă există sau nu relaţii de muncă. Potrivit iniţiatoarei, infracţiunea […]
