Actualitate

Ministrul Sănătății: Statutul personalului medical ar putea intra în vigoare spre sfârșitul anului

Ioana Oprean

Publicat

în

asistent-medicalMinistrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat, joi, că Statutul personalului medical, unde este prevăzut că medicul nu este funcționar public, ar putea intra în vigoare spre sfârșitul anului.

„Noi nu îi considerăm funcționari publici, tocmai de aceea am inițiat acea modificare la ordonanța 2, care este în vigoare, în momentul de față fiind și trecută de Parlament. În prezent, însă, tocmai pentru a nu mai fi astfel de neclarități din orice punct de vedere lucrăm la o propunere ce are în vedere statutul medicului în ansamblu, statutul personalului medical și atunci cred că toate lucrurile vor fi clare, nu vor mai exista nici confuzii de interpretare, nici de alt sens”, a spus Nicolae Bănicioiu, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

El a adăugat că în acel statut „este prevăzut că medicul nu este funcționar public”.

Potrivit ministrului, statutul „ar putea intra în vigoare destul de repede (…) anul acesta, spre sfârșitul anului acesta”.

Rectorul UMF „Carol Davila”, academicianul Ioanel Sinescu, a subliniat, la rândul său, că medicina este o profesie liberală.

„Faptul că medicii, corpul medical este categorisit ca fiind funcționari publici este un fapt care, în principiu, ar trebui să se termine printr-o inițiativă pe care Ministerul Sănătății și Guvernul ar fi trebuit să o inițieze și să o promoveze prin Parlament. Pentru că niciodată și în nicio țară corpul medical nu a fost niciodată catalogat drept funcționar public, medicina fiind o profesie liberală”, a spus Sinescu.

sursa:agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880

Ioana Oprean

Publicat

în

BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 16 martie 2026, o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 din Seria ”Monedele României” – Reproducere monedă cu valoare nominală de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei” Pe Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu Făgăraș progresul fizic a depășit pragul de 30%, a anunțat, sâmbătă, 14 martie 2026, Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Pe tronsonul […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026 Peste 1.100 de infracțiuni de evaziune fiscală, cu o valoare a măsurilor asigurătorii și a prejudiciilor recuperate de peste 250 de milioane de lei, au fost constatate de polițiști, la nivel național, […]

Citește mai mult