Ministrul Sănătății: Spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile, cu servicii decontate de CNAS
Spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile, cu servicii decontate de CNAS
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, joi, 21 august 2025, că spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile, în parteneriat cu asociaţii şi organizaţii locale, iar serviciile acordate vor fi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în regim ambulatoriu.

„De acum înainte, spitalele vor putea organiza caravane medicale mobile, în parteneriat cu asociaţii şi organizaţii locale, iar serviciile acordate vor fi decontate de CNAS, în regim ambulatoriu. Din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se vor deconta: servicii medicale de spitalizare de zi, consultaţii, proceduri diagnostice şi terapeutice, precum şi investigaţii paraclinice din pachetul de servicii reglementat prin contractul-cadru.
Totul va fi acordat de medici specialişti, prin asistenţă medicală mobilă, în baza relaţiei contractuale a spitalelor cu casele de asigurări de sănătate”, a precizat ministrul Alexandru Rogobete într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.
El a menţionat că în România încă sunt prea multe locuri în care oamenii nu au acces facil la servicii medicale, comunităţile din zone izolate sau slab deservite medical sunt nevoite adesea să aştepte prea mult timp până ajung la un medic, iar acest lucru înseamnă lipsă de diagnostic şi tratamente întârziate.
„Tocmai de aceea, împreună cu echipa Ministerului Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, am decis să oficializăm aceste acţiuni.
O astfel de acţiune va avea loc, sâmbătă, 23 august 2025, la Schitul Sfântul Ilie – Poiana Muierii, din judeețul Hunedoara, unde o echipă de medici din Timişoara va consulta oameni din zonă.
Caravana medicală „Împreună pentru viață” este organizată de Spitalul Județean Timișoara, în colaborare cu Asociația pentru ATI Timișoara, Primăria Petrila și Mănăstirea Oașa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Indicatori de performanță pentru directorii din teritoriu de la Apele Române. Ministru: „Performanța instituției trebuie să se vadă în relația cu beneficiarii și în siguranța comunităților”
Indicatori de performanță pentru directorii din teritoriu de la Apele Române. Ministru: „Performanța instituției trebuie să se vadă în relația cu beneficiarii și în siguranța comunităților” Toţi directorii din cele 11 Administraţii Bazinale de Apă şi din cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor vor avea indicatori clari de performanţă începând din luna […]
Reducere de 3% la impozitul pe venit datorat de persoanele fizice: Pentru ce tipuri de venituri se acordă bonificația. Condițiile anunțate de ANAF
Reducere de 3% la impozitul pe venit datorat de persoanele fizice: Pentru ce tipuri de venituri se acordă bonificația. Condițiile anunțate de ANAF ANAF a transmis o informare referitor la acordarea bonificației de 3% pentru impozitul pe venit datorat de persoanele fizice. Reducerea se aplică contribuabililor care își declară și își plătesc la timp obligațiile […]
PENSII 2026 | Cristian Păun, despre sistemul de pensii din România: „Pensia de stat riscă să devină o glumă proastă”. Presiune puternică după pensionarea „decrețeilor”
Cristian Păun, despre sistemul de pensii din România: „Pensia de stat riscă să devină o glumă proastă”. Presiune puternică după pensionarea „decrețeilor” Cristian Păun, profesor de economie originar din județul Alba, avertizează că sistemul public de pensii devine tot mai greu de susținut, iar după 2030 presiunea va crește puternic, când generația numeroasă a „decrețeilor” […]