Ministrul Muncii: Ce pensii cresc înainte de Paște și câți pensionari le vor primii
Vineri, la Braşov Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că la întâlnirea pe care a avut-o cu directorii caselor de pensii joi seara, s-a stabilit un program şi un colectiv de lucru pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, respectiv emiterea deciziilor de recalculare conform grupelor de muncă, astfel încât primii 42.000 de pensionari să primească aceste documente până la Sărbătorile de Paşte.
Ministrul a menţionat că s-a discutat despre resursa umană şi tehnică, precum şi sofware-ul necesare pentru această activitate, precizând că s-a stabilit ca, din grupul de lucru, să facă parte câte un expert de la fiecare casă de pensii.
„În perioada 3-15 aprilie toate pensiile vor fi achitate – 15 va fi ultima zi în care pensionarii vor primi pensiile pe luna aprilie – iar până la Sărbătorile de Paşti, 42.000 de decizii la nivel naţional, din cele 100.000 de recalculare conform grupelor de muncă, pensionarii le vor primi acasă. Încercăm ca pentru un număr cât mai mare din aceste decizii să achităm diferenţele de la 1 octombrie la zi, până în Sărbătorile de Paşte, dar după continuăm această acţiune astfel încât, la 30 septembrie 2019, aşa cum este prevăzut în lege, să o avem încheiată, inclusiv eliberarea deciziilor, plata diferenţelor şi punerea în plată cu noul cuantum, cu precizarea că de la 1 septembrie va fi acea majorare de valoare de punct de pensie care va intra şi ea într-un nou calcul ulterior datei de 1 septembrie”, le-a transmis Marius Budăi pensionarilor.
Ministrul Muncii a mai menţionat că cele două articole din noua lege a pensiilor atacate la Curtea Constituţională nu au fost declarate neconstituţionale, însă în minuta Curţii se precizează că este necesară clarificarea unor termene de intrare în vigoare.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești
Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]
Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”
Alba Iulia, 27 septembrie 2026 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]
Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș
27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]