Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Justiției: Joi intră în vigoare legea recursului compensatoriu. Mulți deținuți vor dobândi beneficiul de a solicita liberare condiționată

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că joi, 19 octombrie, va intra în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiții necorespunzătoare. 

Legea prevede că la 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținuții vor beneficia de șase zile considerate executate.

„Mâine (joi — n.r.) intră în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu. La 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținutul are beneficiul unui număr de șase zile care se consideră efectiv executate. (…) Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deținuți beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine vor fi deținuți care vor fi puși în libertate, după care, tot prin intrarea în vigoare a legii, foarte mulți deținuți vor dobândi beneficiul, vocația de a solicita liberare condiționată”, a anunțat miercuri Tudorel Toader, la Parlament.

El a spus că are „un plan coerent” de pentru rezolvarea problemei aglomerării din penitenciare, menționând că în luna ianuarie se va prezenta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și foaia de parcurs o va înainta până în ianuarie 2018.

„Avem un plan și avem un plan coerent. Chiar astăzi avem audieri, spre exemplu, pentru desemnarea unora dintre directorii de penitenciare, unde funcția este vacantă. În repetate rânduri am făcut cunoscut că foaia de parcurs trebuie să o prezentăm până în ianuarie 2018, dar în luna noiembrie eu mă voi prezenta la Curtea Europeană, la Guvern întâi, apoi la Curtea Europeană cu foaia de parcurs. Vă pot spune că între timp, în repetate rânduri, am vorbit la Curtea Europeană și știm ce avem de făcut și ce trebuie făcut”, a menționat Tudorel Toader, întrebat dacă are un plan pentru aglomerarea din penitenciare.

El a subliniat că Ministerul Justiției lucrează la un proiect de lege privind executarea unor pedepse în regim de supraveghere electronică, adăugând că este așteptată și legea grațierii care se află în dezbatere la Parlament.

„Avem la Ministerul Justiției în lucru un proiect de lege care prevede că o parte din pedeapsă, partea finală a pedepsei sau pedeapsa integrală, poate fi executată în regim de supraveghere electronică cu acea brățară electronică. După aceea vedem care va fi soarta legii privind grațierea, lege care a trecut de primă cameră și a trecut la cameră decizională”, a susținut Toader.

Potrivit acestuia, a fost achiziționat studiul de fezabilitate pentru penitenciarul de la Berceni. „Preluăm de la MApN o locație, trei foste unități militare, de la Unguriu, din Buzău, prin HG, pentru ANP și vom declanșa procedura, studiul de fezabilitate și toate celelalte. Înființăm acel institut pentru perfecționare, formare inițială și continuă de la Pantelimon, sediul fostului Parchet Național Anticorupție”, a adăugat Tudorel Toader.

El a menționat că în ultima perioadă „dinamica populației din penitenciare este favorabilă”.

„Dinamica populației din penitenciare este în ultima perioadă una favorabilă, în sensul că numărul de intrări în penitenciar este mai mic decât numărul de ieșiri, de eliberări. Această sumă, acest cumul de măsuri de ordin legislativ, de ordin logistic, instituțional ne creează convingerea că, pe termen scurt, vom rezolva problemele din penitenciare”, a susținut ministrul Justiției.

Acesta a mai spus că demarează „procedurile pentru aducerea cetățenilor români deținuți în alte state să execute restul de pedeapsă în România, dându-le în scris garanții că restul de pedeapsă va fi executat cu respectarea cerințelor standardelor europene, cerințelor CEDO”.

„Din această dinamică vom găsi spațiul în care să asigurăm condițiile. Sunt convins că acest cumul de măsuri va fi de natură ca pe termen scurt să ne îndeplinim obligația față de cerințele hotărârii pilot, dar și față de ei, care deținuți sunt cetățeni români care suferă pedeapsa, actul privativ de libertate, dar care trebuie să execute pedeapsa în condiții decente, așa cum prevede și cerința CEDO”, a conchis Toader.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Apărării: România rămâne ferm de partea Ucrainei. Nu vom ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dinspre partidele aliniate Moscovei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Apărării: România rămâne ferm de partea Ucrainei Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, duminică, 24 august 2025, că România rămâne ferm de partea Ucranei şi că ţara noastră nu va ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dintre partidele aliniate Moscovei. Oficialul a fost prezent la ceremoniile organizate de Ziua Naţională a Ucrainei. „Astăzi, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fostul premier Florin Cîțu: „România, sufocată de datorii și taxe. Experimentul a eșuat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Cîțu: „România, sufocată de datorii și taxe. Experimentul a eșuat” Fostul premier Florin Cîțu critică dur strategia fiscală a celor patru guverne care s-au succedat între 2022 și 2025. El spune că România a făcut „o întoarcere la 180 de grade” față de abordarea liberală din perioada 2020–2021. Citește și: Fostul premier Florin Cîțu: […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: „România are probleme economice mult mai importante decât deficitul bugetar”

Lucian Daramus

Publicat

în

Radu Georgescu: „România are probleme economice mult mai importante decât deficitul bugetar” „România are alte probleme economice mult mai importante decât deficitul bugetar”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: Radu Georgescu, despre majorarea cu 70% a impozitului pe proprietăți: ”Tu muncești toată ziua, iar statul este cel care știe unde ai portofelul și poate să-ți […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea