Politică Administrație

Ministrul Dan Șova vizitează șantierul lotului problemă al Autostrăzii Orăștie – Sibiu

Bogdan Presecan

Publicat

în

După ce a reziliat din declarții contractul cu constructorul lotului 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu pentru întârzierea lucrărilor, iar apoi  a revenit asupra deciziei, fiind stabilit un nou termen pentru finalizarea acestuia,  ministrul Transporturilor, Dan Șova, anunță că va  vizita vineri șantierul celor 22 de km de autostradă care alcătuiesc lotul 3.

Potrivit presei sibiene, ministrul Șova invită presa la o întâlnire pe șantierul celor lotului 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu, care se întinde de la nodul Cunța (de lângă Sebeș, județul Alba) și nodul de la Săliște din județul Sibiu.

Întâlnirea este programată, potrivit turnulsfatului.ro, pentru vineri dimineața și, cel mai probabil, va cuprinde și anunțul oficial referitor la schimbarea proiectului de execuție din zona viaductului de la Aciliu, unde ample alunecări de teren au oprit orice mișcare a constructorilor italieni de la Impregilo.

Termenul inițial de finalizare a lucrărilor pentru acest tronson era aprilie 2013, insă problemele apărute atât in finantarea autostrăzii prin blocarea programului POS-T intre martie 2012 si iunie 2013, precum si problemele date de instabilitatea solului in zona Dealului Aciliu si pana la Apoldu de Jos, au dus la repetate amânari, termenul de finalizare fiind în acest moment  noiembrie 2014.

Se pare că Impregilo, constructorul lotului 3, au renunțat la varianta construcției unui tunel și vor să excaveze tot dealul cu probleme de alunecăro de teren, de la Aciliu.
După discuțiile de pe autostradă, același ministru al Transporturilor va merge la Mediaș, pentru a discuta despre șantierul reabilitării DN14, Sibiu – Mediaș – Sighișoara.

Compania italiană IMPREGILO S.p.A a semnat contractul de constructie in valoare de 604.791.600 lei fără TVA (140,6 mil. EUR), la data de 20 mai 2011. Acest tronson s-a dovedit a fi cel mai dificil de realizat din intreaga autostrada Orastie – Sibiu, în special intre Saliste si Apoldu.  Tronsonul cuprinde Viaductul Aciliu, cel mai inalt viaduct de autostrada din Romania (77m), care asigura coborârea A1 din dealul Aciliu spre Apoldu de Jos. Cea mai mare problemă tehnică o reprezintă  traversarea coamei Dealului Aciliu. Solutia aleasa initial a fost o traversare deschisa prin saparea unui debleu adanc de 43m, cu panta 1:1. S-a pus problema si a unui tunel, insa constructorul a optat pentru solutia debleului. Intrucat solul instabil a dus la suprarea sapaturii, s-a incercat in prima faza excavarea unei pante mai line, de 1:3, pastrand ideea de debleu. In ciuda volumului foarte mare de excavatie, nu s-a reusit stabilizare malurilor debleului. La un moment dat s-a decis realizarea unui tunel de circa 400 metri prin metoda cut & cover, similar tunelului deja realizat la Dealul Săcel de pe Lotul 4 al aceleiași autostrăzi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult