Actualitate

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce mai multe state au blocat importul de cereale din Ucraina: ”Nu vom da niciun cent acelora care s-au gândit să speculeze piața”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce mai multe state au blocat importul de cereale din Ucraina: ”Nu vom da niciun cent acelora care s-au gândit să speculeze piața”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a vorbit despre decizia Poloniei și Ungariei de a interzice importul de cereale ucrainene.

Petre Daea a precizat că se află în dialog cu omologii săi din statele afectate de consecințele războiului din Ucraina, însă orice decizie trebuie să țină cont de regulile UE:

„Ne desfășurăm activitatea după reguli, reguli pe care le respectăm cu toții, și Comisia Europeană, și România. Aici nu putem unii să le respectăm, și alții să nu le respectăm. Respectăm regulile împreună, acționăm împreună, decidem împreună și facem ceea ce trebuie împreună. Și discuția mea pe care am avut-o vinerea trecută cu ceilalți colegi și cu colegul din Polonia, cel din Bulgaria și din Slovacia și iată că am convenit atunci să lucrăm împreună și să păstrăm acest culoar al comunicării instituționale pentru a putea pune de acord și a lua deciziile care trebuie luate la nivelul UE și pe care putem să le luăm, știindu-se regulile și respectându-se cadrul instituțional pe care trebuie să îl folosim împreună”.

”Nu vom da niciun cent acelora care s-au gândit să speculeze piața”

În legătură cu ajutorul oferit fermierilor români, Petre Daea a precizat că la nivelul Comisiei Europene se lucrează pentru suplimentarea fondurilor acordate fermierilor păgubiți de scăderea prețului cerealelor:

„Sumele respective au fost stabilite, noi am dublat suma, le dăm la fermieri imediat. Avem actul de punere în mișcare. Nu vom da niciun cent acelora care s-au gândit să speculeze piața, celor care comercializează grâu, adică se ia grâu dintr-o parte și se vinde chipurile că e momentul câștigului. Lăcomia nu are ce căuta în sânul societății și mai ales în momentele acestea grele pentru țară. Așteptăm suma suplimentară pe care a cerut-o președintele țării și știu că se lucrează la această decizie. În momentul în care vine suma suplimentară pentru fermierii români ministrul agriculturii va lua toate măsurile ca actul normativ să fie imediat pus în mișcare”, conform b1tv.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri de austeritate pentru anul 2026, iar printre victimele principale ale tăierilor bugetare numărându-se Programul Rabla și Programul Case Verde Fotovoltaice. Surse guvernamentale au declarat pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Digitalizare în ritm de melc: Normele pentru semnătura electronică și serviciile de încredere, în sfârșit deblocate. Care este impactul măsurii pentru cetățeni și mediul privat

Mif Lorena

Publicat

în

Digitalizare în ritm de melc: Normele pentru semnătura electronică și serviciile de încredere, în sfârșit deblocate Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat, luni, 2 februarie 2026, intrarea în vigoare, „după ani de așteptare”, a unui nou pachet normativ „esențial pentru arhitectura digitală a României„, prin care sunt aprobate procedurile de autorizare, supraveghere și […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Protest la Guvern al sindicaliștilor din Educație: Angajații din învățământ, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Bolojan

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest la Guvern al sindicaliștilor din Educație: Angajații din învățământ, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Bolojan Sindicaliştii din Educaţie protestează, miercuri, 4 februarie 2026, în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa sediului Guvernului, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, care „influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea […]

Citește mai mult