Politică Administrație

Ministrul Agriculturii, la Alba Iulia: România va avea cea mai mare subvenție pe cap de bovină din Uniunea Europeană

Dragoş Suciu

Publicat

în

 

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a spus, luni, la Alba Iulia, că România va avea cea mai mare subvenție pe cap de bovină din Uniunea Europeană, care, după ultimele calcule, va depăși 300 de euro pe cap de animal.  

Ciolos si Irimescu01

”Vestea bună este că România va avea cea mai mare subvenție pe cap de bovină din Uniunea Europeană. Inițial se spunea 250 de euro, după ultimele calcule depășim 300 de euro pe cap de animal. Deci, sunt vești bune. Sigur, este o întârziere, știți bine că au fost probleme cu diverse elemente, dacă discutăm de la Ordinul 619 în continuare, dar am reușit să recuperăm o bună parte din timp. Plățile normale încep pe 8 aprilie, așa cum am anunțat, pe cap de animal către sfârșitul lunii mai, și vor fi efectuate la timp”, a spus Irimescu în cadrul unei conferințe de presă.

Premierul Dacian Cioloș a spus, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că România e unul dintre primele trei-patru state din Uniunea Europeană la nivelul efectivelor de ovine și a producției în acest domeniu.

”România și-a împărțit subvențiile pe animal într-un anumit fel, vă spunea domnul ministru legat de subvenția de subvenția pe bovină, alt stat membru poate să o facă în alt fel. În România, din câte știu, în ultima perioadă efectivele de ovine au crescut foarte mult. România e unul dintre primele trei sau patru state membre la nivelul efectivelor de ovine și a producției în acest domeniu. Nu trebuie să-i descurajăm, trebuie să-i încurajăm acolo unde trebuie valorificat potențialul și cred că în România în perioada următoare trebuie valorificată producția pe care o avem și crescută valoarea adăugată pe care o avem. Nu e suficient să creștem doar efectivele ci să crește și prețul pe care-l obținem pe carne, pe lapte și așa mai departe”, a spus Cioloș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează În această perioadă sunt în desfășurare lucrări pe mai multe străzi din orașul Teiuș, au anunțat, marți, 24 februarie 2026, reprezentanții administrației locale. Concret, potrivit acestora, pe strada Horea se montează căminele se scurgere pentru apele pluviale, prevăzute cu sisteme Geiger și tubulaturile […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]

Citește mai mult