Actualitate

Ministrul Agriculturii: În 20 mai se deschide prima sesiune de depunere de proiecte din noul PNDR – „Investiţii în exploataţii Agricole” şi fermele de familie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat marţi că prima sesiune de depunere de proiecte din perspectiva financiară 2014 -2020 se va deschide în data de 20 de mai, pe măsura dedicată investiţiilor în ferme.

Petrecerea Divorțaților

“Pe 20 de mai se va deschide prima sesiune de primire/depunere de proiecte din perspectiva 2014—2020 din cele 8 miliarde de euro pe care le punem la dispoziţie pe măsura 121 privind investiţiile în ferme şi sprijinirea fermelor de familie. Aici trebuie să folosim regulamentul european de tranziţie pentru că nu există regulamentul final aprobat de către Comisie, dar sper să îl avem în această lună. Dacă nu vom avea un acord între Comisie şi Parlamentul European pe actele delegate riscăm ca toată Politica Agricolă Comună să nu o aplicăm în 2015 ci în 2016. Ar fi contraproductiv şi tot efortul din 2012 şi 2013 ar fi în zadar”, a spus Constantin, în cadrul unei conferinţe de profil.

Acesta a precizat că încă de la deschiderea acestei măsuri, MADR va oferi gratuit proiecte tip pentru fermierii mici şi mijlocii, care vor putea fi descărcate de pe site-ul instituţiei.

“Este o măsură contestată de consultanţi, dar noi vom veni cu proiecte tip pentru fermierii mici şi mijlocii care nu au posibilitatea să plătească anumite taxe sau care au fost păcăliţi de consultanţi. Este o chestiune voluntară. Ei vor avea pe site-ul instituţiei proiecte tip. Nu ne vom opri aici şi vom merge cu proiecte tip şi pe alte măsuri”, a mai spus şeful MADR.

Potrivit sursei citate, măsurile care vor fi deschise pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală vor avea sesiuni continue şi evaluări lunare sau trimestriale, iar proiectele care vor integra producţia vor avea punctaje suplimentare la evaluarea proiectelor.

Prima măsură care se va lansa în luna mai, respectiv ‘Investiţii în exploataţii Agricole” şi fermele de familie, are alocată o sumă de 150 de milioane de euro.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis în data de 21 martie 2014 prima varianta a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene, în vederea obţinerii unei opinii din partea experţilor europeni asupra conţinutului viitorului PNDR.

PNDR 2014-2020 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014 — 2020 este de 8,015 miliarde de euro pentru 14 măsuri.

Sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]

Citește mai mult