Ministerul Sănătăţii înfiinţează un compartiment pentru… combaterea fărădelegilor din sistem
Exact asta lipsea sistemului de sănătate de la noi, un compartiment de integritate al cărui scop este identificarea şi combaterea fraudelor că în rest avem de toate… Avem fonduri care se termină în primele zile ale lunii, avem medicamente scumpe, avem reţete compensate şi gratuite pentru care plătim, avem spitale închise, avem medici care ne tratează bine dacă dăm şpagă… avem multe alte „bube” pe care nu ştim cum să le „tratăm”, „bube” care încet, încet s-au transformat în „cangrene”. Probabil tocmai pentru că avem aceste lucruri cei de la conducerea Ministerului Sănătăţii (MS) s-au gândit că ar fi bine să mai înfiinţeze un compartiment care să mai toace nişte bani! Astfel, Guvernul României a aprobat Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, conform căreia se organizează compartimentul de integritate. După cele spuse de reprezentanţii MS experţii care vor activa în această nouă structură fac parte dintre specialiştii în audit şi control din cadrul ministerului şi vor avea competenţe în verificarea achiziţiilor publice realizate în sistem, a externalizărilor şi a altor aspecte din zona plăţilor informale etc. „Încă de anul trecut avem în vedere organizarea unui astfel de compartiment. În Sănătate, este nevoie de constituirea unui grup de experţi pe probleme legate de corupţie şi fraudare a achiziţiilor publice”, a declarat ministrul Cseke Attila. Domnia sa a mai spus că MS a întocmit în acest sens un proiect cu finanţare din fonduri structurale, în valoare de 3 milioane de euro care se află în prezent pe circuitul de avizare. Proiectul, cu titlul „Buna guvernare prin integritate şi responsabilitate în sistemul de sănătate”, are ca scop crearea unei reţele naţionale cu reprezentanţi în fiecare direcţie de sănătate publică pentru identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc. Aşteptăm nerăbdători înfiinţarea acestui compartiment şi pe domnii experţi care vor să facă curăţenie în Sănătate, îi aşteptăm noi şi toţi bolnavii care în momentul de faţă nu pot să îşi ia pumnul de medicamente gratuite şi compensate care fie le prelungeşte viaţa, fie le alină cât de cât suferinţa… aşteptăm cu speranţa că poate, cine ştie, lucrurile se vor mai îndrepta pe ici pe colo… (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la matematică Simularea examenului de Evaluare Națională a continuat marți, 17 martie 2026, cu proba la matematică. Elevii de clasa a VIII-a au primit 18 exerciții și probleme la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Națională 2026, potrivit subiectelor […]
Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale
Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat, luni, 16 martie 2026, Corneliu Mureșan, […]
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]