Ministerul Muncii va lansa proiectul ”Prima cameră”, pentru tinerii care provin din sistemul instituționalizat
Tinerii care provin din sistemul instituționalizat ar putea beneficia, începând de anul viitor, de un program integrat care presupune, printre altele, ca statul să le plătească chiria şi întreţinerea unei locuinţe, pe o perioadă de doi ani, a anunțat, luni, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru, la conferința „Prevenirea și protejarea copiilor de exploatarea sexuală în turism”.
„Aici este vorba de a găsi o soluţie, un pachet de soluţii pentru tinerii care ies din sistemul instituţionalizat. În prezent, statul are grijă de aceşti copii până la 18 ani, sau până la 26 de ani dacă merg la studii, apoi îşi ia mâna de pe acei copii şi îi lasă într-o zonă lipsită de sprijin, fără pregătire pentru viaţa în societatea contemporană. De câteva luni lucrăm cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru că finanţarea va fi integral de acolo, la proiectul „Prima Cameră”.
În general, atunci când locuiești mult timp în comun cu multă altă lume, îți scade din individualitate și noi discutăm aici de responsabilizarea tinerilor pentru acțiunile proprii. Discutăm aici de o tranziție la o viață independentă, în care să poți să îți asumi un trai pe cont propriu”, a explicat Dragoș Pîslaru.
Potrivit ministrului, la acest program se lucrează de câteva luni împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, de unde va fi asigurată finanțarea integrală, prin Programul Capital Uman.
Șeful de la Muncă a precizat că a fost pregătită fișa de proiect și că de aceasta vor beneficia tinerii care ies din centrele instituționalizate. Programul ar uma să fie implementat în prima parte a anului viitor.
sursa: agerpres, evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor
Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]
Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]
Premierul Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local”
Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local” Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, 24 martie 2026 că, în următoarele luni, vor avea loc reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în tot aparatul central și în administrația locală, menționând, însă, că […]
