Actualitate

Ministerul Justiției va sprijini curțile de apel în determinarea unitară a nivelului de salarizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Justiției, Raluca Prună, s-a întâlnit astăzi, 7 octombrie, cu reprezentanți ai grefierilor prezenți la mitingul organizat de Federația Projust. La discuții au luat parte membrii afiliați și neafiliați federației sindicale si reprezentanți ai Ministerului Justiției.

Petrecerea Divorțaților

grefieriÎn urma consultărilor s-au agreat următoarele:

*Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

Personalul auxiliar va transmite Ministerului Justiției propuneri și observații privind regulamentul, în principal cu privire la termenele de efectuare a lucrărilor și corelarea cu termenele din legislația primară. Ministerul Justiției va analiza aceste propuneri și va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

CITEȘTE ȘI: FOTO – Delegație din Alba la protestul grefierilor din fața Ministerului Justiției

*Statutul personalului de specialitate

Ministerul Justiției va iniția o nouă procedură legislativă, pe baza proiectului de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, promovat în anul 2011.

*Salarizarea unitară la nivel național

Ministerul Justiției va sprijini curțile de apel în determinarea unitară a nivelului de salarizare, eliminând discrepanțele existente în prezent între acestea.

”Întrucât problemele expuse necesită consultări și cu alte organizații sindicale ale acestei categorii de personal, precum și cu reprezentanți ai personalului neafiliat organizațiilor sindicale, în ultima săptămâna a lunii octombrie Ministerul Justiției va programa o întâlnire cu participarea acestora. La întâlnire vor fi invitați reprezentanți ai CSM și ai Școlii Naționale de Grefieri”, precizează reprezentantul Ministerului Justiției.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine  în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult