Ministerul Educației vrea să sprijine tinerii cu performanțe – pachet de măsuri pentru olimpici
Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte un pachet de măsuri care să permită olimpicilor să rămână în ţară, majorând cuantumul burselor de merit şi organizând stagii de pregătire în cadrul instituţiei. Anunțul a fost făcut de ministrul delegat pentru cercetare, Mihnea Costoiu, prezent la maratonul de programare – Hackathon, ce se desfășoară în acest sfârșit de săptămână la Palatul Victoria.
„Încercarea noastră e de a sprijini tinerii cu performanţe. Zilele trecute am pregătit un proiect, deja aflat în dezbatere publică, pentru a creşte sprijinul financiar acordat olimpicilor. În curând veţi vedea pachete speciale acordate pentru studenţi odată cu admiterea la facultate şi proiecte de susţinere a lor în timpul facultăţii. Ieri am avut o întâlnire cu LSRS, vor să se întoarcă mulţi acasă şi am stabilit un stagiu de pregătire pentru ei în MEN şi în universităţi„, a declarat Costoiu.
Acesta a mai spus că pentru tinerii inteligenţi va creşte cuantumul burselor cu aproximativ 40%, iar pachetele se referă la măsuri pentru accesul facil a acestor tineri în universităţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50 de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul
Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50 de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul Românii care înregistrează datorii cu o valoare redusă la plata facturilor pentru curent, gaz, apă, încălzire, telefonie sau internet ar putea scăpa de […]
Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”
Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși” Pensiile ar putea crește în 2027, însă majorarea riscă să nu aducă un beneficiu real pentru milioane de pensionari. Inflația ar putea anula o […]
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
