Actualitate

Ministerul Educaţiei ridică ştacheta la examenele de grad didactic

Alexandra Mates

Publicat

în

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a emis un ordin prin care se aduc unele modificări la metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar. Noutăţile introduse îi vizează pe profesorii care susţin examene de grad. Aceştia vor trebui să obţină note mai mari pentru a promova testarea.

Conform Ordinului nr. 3129 din 1 februarie 2013, cadrele didactice care susţin examenul pentru gradul II vor trebui să obţină cel puţin media 8 în urma celor două inspecţii curente şi a inspecţiei speciale. Până acum era suficientă media 7 pentru obţinerea unui grad didactic superior. Rigorile sunt şi mai mari la examenul pentru gradul I, la care media minimă pe care profesorii trebuie să o obţină este 9.

O altă modificare pe care o aduce noul Ordin al ministrului Educaţiei constă în faptul că profesorii care au obţinut nota 10 la definitivat sau la examenul pentru gradul II au posibilitatea de a se înscrie în acelaşi an pentru obţinerea unui grad superior.

La examenul de definitivat cadrele didactice vor trebui să treacă de două inspecţii speciale la care media minimă este 8, dar şi de un examen conform specializării pe care o au, la care trebuie să obţină cel puţin nota 8, faţă de nota 7 cum era până acum.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]

Citește mai mult