Cultură Educație

Ministerul Educației: Elevii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale vor putea fi însoțiti la cursuri de către părinți

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Educației: Elevii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale vor putea fi însoțiti la cursuri de către părinți

Potrivit unei circulare trimiste de Ministerul Educației și Cercetării către toate școliile, elevii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale, vor putea fi însoțiți la cursuri de către părinți sau alte persoane.

Petrecerea Divorțaților

Astfelm potrivit circularei cu nr. 10.108 din 15 ianuarie 2020, însoțitorul poartă numele „shadow” în literatura de specialitate, potrivit actului oficial care le cere instituțiilor de învățământ să își organizeze activitatea și să elaboreze proceduri care să prevadă acest drept al elevilor de a avea alături un insoțitor pe toată durata cursurilor școlare.

Ce prevede circulara transmisă de Ministerul Educației și Cercetării

„În conformitate cu prevederile art. 63 din ordinul comun n.r 1985/1305/5805/2016, inițiat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării, de aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale, copiii cu cerințe educaționale speciale și încadrați în grad de handicap grav cu însoțitor pot beneficia de măsurile de sprijin pentru promovarea educației incluzive, formulate de managerul de caz/responsabilul de caz de servicii psihoeducaționale cu consultarea autorității locale de care aparține unitatea de învățământ, SPAS, unității de învățământ, IȘJ și a organizațiilor neguvernamentale, una dintre aceste măsuri fiind prezența facilitatorului, numit în literatura de specialitate shadow, alături de copil, în unitatea de învățământ.

Facilitator-ul poate fi unul dintre părinți, asistentul personal sau însoțitorul, pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinți și față de care copilul are dezvoltată o relație de atașament, un specialist recomandat de părinți sau reprezentantul legal, un specialist numit de părinți din organizații, universități, alte instituții cu care unitatea de învățământ are încheiate acorduri, cât și alte persoane prevăzute la art. 64 alin. 2 din ordinul mai sus menționat, iar numirea acestuia se face în urma includerii în planul de abilitare-reabilitare, respectiv planul de servicii psihoeducaționale, potrivit art. 64 alin. 4.

Atribuțiile facilitatorului se regăsesc în art. 64 alin. 5, alin. 7 și alin. 8. Un facilitator putând avea grijă de mai mulți copii cu dizabilități și/sau CES în aceeași clasă.

În conformitate cu prevederile art 64 alin. 1 și cu Recomandarea Avocatului poporului numărul 8 din 2018, unitățile de învățământ care școlarizează preșcolari/elevii cu dizabilități și/sau CES includ în regulamentul de organizare și funcționare proceduri privind aprobarea prezenței facilitatorului în unitatea de învățământ, precum și modul de organizare a activității acestuia”.

Sursa: Edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult