Ministerul Educației a avizat Ghidul Național pentru învățământ simultan: Proiect al organizației World Vision România
Ministerul Educației a avizat Ghidul Național pentru învățământ simultan
Organizația World Vision România a anunțat că Ministerul Educației a avizat Ghidul Național pentru învățământ simultan, elaborat de organizație, după o testare timp de un an în peste 20 de școli, cu rezultate care au arătat schimbări importante.

Mai bine de trei sferturi dintre copii și-au îmbunătățit performanțele la limba română și la matematică. În jumătate din școlile pilot, prezența a ajuns la 99%, iar într-o treime dintre acestea, chiar la 100%.
Marea majoritate a profesorilor spun că metodologia elaborată de World Vision le-a ușurat activitatea.
Proiectul a fost aplicat în cadrul programului „Pâine și mâine”, care arată că educația merge mână în mână cu nutriția și sprijinul social.
„Unde există masă caldă și ore remediale, crește și prezența la școală”, au precizat reprezentanții organizației World Vision România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile”
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile” Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni, 16 martie 2026 că nu pot fi luate măsuri „din scurt” privind creşterile de preţuri la motorină şi benzină, dar că Guvernul va […]
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]
Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1%
Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1% În luna februarie 2026, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat la 2,1%, de la 2% în ianuarie, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. În continuare însă, România este țara cu cea […]