Ministerul Economiei anunţă: S-a demarat construcţia conductei BRUA
Într-un comunicat de presă, Ministerul Economiei a anunţat că, luni, Transgaz a demarat construcţia conductei BRUA, un proiect de interes naţional, respectiv Faza 1.
Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1) – un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz.
Proiectul BRUA – Faza 1 presupune construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32′ (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.
În cadrul BRUA – Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele 3 staţii de comprimare gaze de la Podişor, Jupa şi Bibeşti, 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro.
Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, s-a declarat mulţumit de modul în care Transgaz a gestionat până în prezent lucrările pentru proiectul BRUA şi a subliniat importanţa respectării calendarului lucrărilor.
Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a declarat la rândul său că transportatorul naţional de gaze are resursele şi capacitatea necesare pentru finalizarea proiectului BRUA, cu respectarea angajamentelor financiare şi a termenelor asumate.
La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecţional de gaze naturale spre: Bulgaria – prin interconectorul Giurgiu – Ruse, 1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă şi Ungaria – prin interconectorul Horia – Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă.
Proiectul BRUA Faza I este prioritar la nivel naţional şi regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.
SNTGN Transgaz SA Mediaş este una dintre cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei. Operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale, asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate. /(AS – autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa: AGERPRES
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]
Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate
Impozitul nu se va dubla pentru cei care și-au închis balcoanele fără autorizație: Ar putea fi amendați dacă nu au proiect și nu intră în legalitate Persoanele care și-au închis balconul apartamentului nu vor plăti impozit dublu, așa cum prevede Codul Urbanismului pentru lucrările fără autorizație, însă trebuie să „intre în legalitate”, a explicat, vineri, […]
VIDEO | Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului
Transalpina, închisă din cauza ninsorii: Accesul mașinilor, interzis de astăzi pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a anunțat că, înainte de închiderea șoselei, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu a făcut o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu […]
