Mihai Viteazul – 411 ani de la intrarea triumfală în Alba Iulia
1 Noiembrie este (sau mai degrabă ar trebui să fie) pentru albaiulieni o dată importantă pentru coeziunea comunităţii. Din păcate, ieri, la ceremonia de depunere de coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul, ceremonie prilejuită de împlinirea a 411 ani de la intrarea triumfală a voievodului în Alba Iulia, prea puţini au fost cei care au venit din proprie iniţiativă să-i aducă un omagiu întâiului unificator. Noroc cu instituţiile publice, partidele politice şi câţiva oameni ninşi la tâmple, membri ai asociaţiilor culturale dedicate păstrării şi promovării istoriei, limbii şi culturii române. Sigur că aducerea cu arcanul a publicului la aceste acţiuni nu este recomandabilă, dar nu trebuie să cădem în extrema cealaltă şi să le ignorăm complet. Mă întreb dacă ieri, la ora 12, nu se desfăşura în nicio şcoală din Alba Iulia vreo oră de istorie în cadrul căreia elevilor să li se ofere o activitate în afara clasei. Dar de, elevii, chiar şi cei din ciclul primar, primesc teme pentru acasă pe care li se spune clar că trebuie să le facă pe internet! Însă cunoaşterea nu se rezumă la acest instrument. Sentimentul apartenenţei la comunitate nu se construieşte pe internet. Deşi Instituţia Prefectului Alba, în colaborare cu Colegiul Militar „Mihai Viteazul” şi Muzeul Naţional al Unirii, a creat cadrul de manifestare, omagierea lui Mihai Viteazul la 411 ani de la intrarea în Alba Iulia în ovaţiile miilor de ardeleni veniţi atunci să-l întâmpine, a fost una prea puţin triumfală. (A.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Vârstnicii din Apuseni, vizitați în prag de primăvară de voluntarii OffRoadAjută: Vor primi pachete cu alimente și mărțișoare confecționate de copii. ,,De Mărțișor, mergem la bunici”
Vârstnicii din Apuseni, vizitați în prag de primăvară de voluntarii OffRoadAjută: Vor primi pachete cu alimente și mărțișoare confecționate de copii. ,,De Mărțișor, mergem la bunici” În prag de primăvară, când tradiția mărțișorului aduce speranță și lumină în casele românilor, voluntarii Offroad Ajută Apuseni pregătesc o acțiune umanitară dedicată bunicilor din satele de munte din […]
De la un salariu de 1.200 de lei, la o rețea de clinici moderne: Povestea medicului care a pariat pe Alba Iulia și a adus unicitate pe piața serviciilor medicale din județ. Peste 3.500 de copii au venit pe lume în mâinile specialistului
De la un salariu de 1.200 de lei, la o rețea de clinici moderne: Povestea medicului care a pariat pe Alba Iulia și a adus unicitate pe piața serviciilor medicale din județ. Peste 3.500 de copii au venit pe lume în mâinile specialistului Medic primar de excelență în Obstetrică-Ginecologie, dr. Ioan Casian Lăncrăjan ar fi […]
VIDEO | O primărie din Alba își asigură necesarul de flori prin sere cu panseluțe, bănuței sau lalele: ,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud”
O primărie din Alba își asigură necesarul de flori prin sere cu panseluțe, bănuței sau lalele: ,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud” Primăria Municipiului Aiud își asigură mare parte din necesarul de flori pentru spațiile verzi din producția proprie, realizată în serele municipale. O serie impresionantă de flori sunt asigurate prin spațiile special […]