Curier Județean

MIERCURI: „Mă mut la mama!”, „Mă mut la… tata?”, la Alba Iulia. Spectacole de teatru la Casa de Cultură a Sindicatelor

Alexandra Mates

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Casa de Cultura a Sindicatelor Alba Iulia9Luna octombrie aduce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia două piese de teatru excepţionale „Mă mut la mama!” şi „Mă mut la… tata?”.  Iubitorii de teatru vor avea ocazia de a trăi o experienţă amuzantă, cu situaţii de un comic imposibil, în care fiecare are impresia că se regăseşte. Piesele vor fi jucate în aceeaşi zi de miercuri, 16 octombrie. Prima reprezentanţie, „Mă mut la mama”, va avea loc de la ora 17.00, iar cea de-a doua, care duce mai departe acţiunea, „Mă mut la…tata?”, de la ora 20.00. Preţul unui bilet pentru un spectacol este de 35 de lei, iar pentru ambele 60 de lei. Biletele se găsesc la Agenţia Casei de Cultură a Sindicatelor, în Cetate.

“Mă mut la mama!” este mai mult decât o comedie ataşantă şi un spectacol cu mare succes la public. Doi fraţi, cu vârste apropiate de 30 de ani, unul părăsit de soţie, iar celălalt înşelat de iubită, hotărăsc să se reîntoarcă acasă la mama, pentru a continua să trăiască partea cu copilăria. Mama, văduvă fiind, deşi e singură în casă, are un iubit…. L-a cunoscut la facultate, mama e STUDENTĂ!!!

Când apar băieţii acasă, apar şi conflictele. În primul rând apar gelozii pe dormitor, fiecare are senzaţia că „mămica” îl iubeşte mai mult pe celălalt, iar ideea că mama are un iubit, ca şi ea are dreptul la dragoste, la viaţă, e de neconceput, în mintea celor doi: Mama este MAMA. Şi atât!!!

O comedie tristă, o poveste veselă, optimistă, dar cu accente tragice, o bucăţică ruptă din viaţa de familie a noastră, a tuturor, despre ceea ce ar putea însemna o familie fericită…. Sau, drumul spre idealitate atunci când speranţa te învaţă să trăieşti frumos şi să te bucuri de fiecare clipă! Multe răsturnări de situaţie, fiecare încearcă să îşi marcheze teritoriul, dar, de fiecare dată, cu răbdare şi toleranţă, cu nervii întinşi, dar şi cu mult umor, totul se poate rezolva….”

Cea de-a doua piesă, „Mă mut la …tata?,” ce se va juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor,  duce mai departe acţiunea din „Mă mut la mama”. Mama, care deşi are aproape 60 de ani, se simte încă tânără şi ar vrea să aibă un iubit, fiind singura de multă vreme. Vrea să trăiască. Cei doi băieţi ai ei, deşi trecuţi de 35 de ani, nu pot să înţeleagă că mama are o viaţă şi trebuie să se bucure de ea. Aşadar, mai apare un personaj. Iubitul ei!

Cine este acest iubit, de ce nu îl acceptă băieţii şi câte îi fac ei, pentru a scăpa de el, veţi afla dacă veţi lua parte la spectacol.

Distribuţia spectacolului: Adriana Trandafir , Andreas Petrescu, Gabriel Fătu – Gabriel, Adrian Păduraru şi Anca Dinicu/ Ioana Ancea. Regia spectacolului este semnată de Gelu Colceag.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | A început ,,Târgul Grădinarului” 2026: Peste 65 de expozanți aduc primăvara în Cetatea Alba Carolina. Pomi fructiferi, plante și flori, unelte și accesorii pentru grădină, pe latura de Vest

Ioana Oprean

Publicat

în

A început ,,Târgul Grădinarului” 2026: Peste 65 de expozanți aduc primăvara în Cetatea Alba Carolina. Pomi fructiferi, plante și flori, unelte și accesorii pentru grădină, pe latura de Vest „Târgul Grădinarului” 2026 și-a deschis oficial porțile vineri, 27 martie 2026, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Cea de-a XVI-a ediție a evenimentului se […]

Citește mai mult

Curier Județean

DSVSA Alba: Recomandări privind sacrificarea mieilor și achiziția de produse alimentare în perioada premergătoare Paștelui 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DSVSA Alba: Recomandări privind sacrificarea mieilor și achiziția de produse alimentare în perioada premergătoare Paștelui 2026 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a intensificat acțiunile de control în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare și al asigurării comercializării unor produse alimentare sigure pentru consum. Acțiunile de control, precum și […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 mai devine „Ziua Binelui” în municipiul Alba Iulia: ,,Un moment anual de mobilizare a comunității în jurul unor acțiuni cu impact social pozitiv”

Ioana Oprean

Publicat

în

23 mai devine „Ziua Binelui” în municipiul Alba Iulia: Un moment anual de mobilizare a comunității în jurul unor acțiuni cu impact social pozitiv Autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și membrii comunității pot organiza sau sprijini, în mod voluntar, inițiative și activități dedicate acestei zile. „Municipiul Alba Iulia s-a remarcat în ultimii […]

Citește mai mult