Curier Județean

Miercuri, 11 martie: „Poporul pierdut”, vernisaj și conferință, Marius Oprea, la Museikon din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 11 martie 2020, la ora 16, la Museikon, vor avea loc conferința și vernisajul expoziției Poporul pierdut al lui Marius Oprea. Aparent lucrări de artă contemporană, exponatele pe care sunteți invitați să le vedeți sunt mai ales mărturii ale execuțiilor comandate de Securitate, crime la care va face referire și conferința și al căror număr însumează un întreg popor.

Aceste crime nu au ținut cont de vârstă, sex, orientare politică sau religioasă și nu au fost până acum investigate decât de un număr foarte restrâns de istorici, între care Marius Oprea a avut un rol coordonator.

Târgul Grădinarului

Uciși în câmp, în pădure sau în penitenciare ori chiar executați în piața publică, aruncați în gropi comune, adeseori de către ceilalți condamnați la ispășirea unor lungi detenții, cei descoperiți de echipa condusă de Marius Oprea în cursul a 32 de campanii de cercetare arheologică nu au lăsat în urmă decât lacrimi și oseminte anonime. Inventarul sumar al mormintelor: cuie ruginite de sicriu, nasturi, gloanțe și sârme, sunt acum așezate în adevărate racle ale memoriei, care amintesc de timpurile primare ale creștinismului, de moaștele adunate cu pioșenie pentru a întreține credința celor rămași în viață: o credință deopotrivă în mântuire și în demnitatea umană.

La fel ca acei martiri de demult, ale căror suferințe sunt povestite de sinaxare, martirii regimului comunist și-au găsit în Marius Oprea un povestitor intransigent și tenace, care nu încetează să caute noi forme de a se face auzit, cu cât pare că-i este mai zadarnică truda.

A înființat instituții care să-i reprezinte, a studiat arhive și a publicat documente, a scris romane și poezie, a colaborat la realizarea unor filme, iar acum strigă prin intermediul unor veritabile opere de artă.

Îndeajuns ca să înțelegem că trebuie să ne cunoaștem trecutul pentru a nu-i repeta greșelile! O frântură din el, dar cu un puternic impact emoțional, vă așteaptă la Museikon până în 30 aprilie 2020.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tânăr din Sibiu, prins la volan fără permis de conducere, pe o stradă din Alba Iulia. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr din Sibiu, prins la volan fără permis de conducere, pe o stradă din Alba Iulia. Polițiștii i-au făcut dosar penal Un tânăr din Sibiu a fost prins la volan, fără permis de conducere, pe o stradă din Alba Iulia. Polițiștii i-au făcut dosar penal. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 27/28 martie 2026, polițiștii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Vârstnic din Mihalț, cu dosar penal: A fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.72 mg/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârstnic din Mihalț, cu dosar penal: A fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.72 mg/l Un vârstnic din Mihalț s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.72 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 27 martie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției 5 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Adolescent de 15 ani, cu ,,alcool la bord”, prins conducând un moped prin Cugir: Tânărul nu avea nici permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 15 ani, cu ,,alcool la bord”, prins conducând un moped prin Cugir: Tânărul nu avea nici permis de conducere Un adolescent de 15 ani, cu ,,alcool la bord”, a fost prins conducând un moped prin Cugir. Tânărul nu avea nici permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de 28 martie 2026, în […]

Citește mai mult