Ştirea zilei

Micuțul de 4 ani, luat de viitură de lângă părinții săi, în județul Bihor, a fost găsit fără viață, după mai mult de 12 ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Un copilaș de 4 ani a fost luat de viitură, de lângă părinții lui, sâmbătă seară, în satul Valea de Sus, județul Bihor. Pompieri, salvamontiști și localnici l-au căutat până noaptea, când au fost nevoiți să renunțe din cauza condițiilor meteo. Duminică a fost găsit trupul neînsuflețit al copilului.

Petrecerea Divorțaților

Trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit de echipele de căutare duminică, în jurul orei 10.00. Micuțul a fost târât de viitură circa 3 kilometri față de locul de unde a fost smuls de lângă părinți.

De asemenea, mașina în care se afla familia a fost dusă de curent la vale mai bine de un kilometru.

Potrivit informațiilor transmise de Digi24, o familie cu doi copii a fost surprinsă de viitură sâmbătă seară, în  timp ce traversau cu mașina un pârâu din satul Valea de Sus, Bihor, pentru a ajunge acasă.

Pentru că mașina era deja blocată, iar apa crescuse foarte mult, tatăl a scos copiii pe rând pentru a-i duce pe uscat. Primul a fost copilul de 4 ani, pe care l-a dus până la mal, și s-a întors la mașină, pentru a-și recupera soția și celălalt copil, mai mic. Când au ajuns la mal, copilul de 4 ani dispăruse, luat de ape.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult