Actualitate

METEO: Temperaturi în scădere și ploi, în următoarele zile, în Transilvania. Prognoza pentru perioada 8 – 21 aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

Meteorologii prognozează o răcire a vremii în următoarele două săptămâni, în Transilvania, în timp ce ploile se vor semnala aproape în fiecare zi, în această săptămână, potrivit prognozei de specialitate publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru perioada 8 – 21 aprilie.

În Transilvania, vremea se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 17 – 18 grade, în primele trei zile de prognoză, până în jurul a 11 grade, în intervalul 14 – 16 aprilie. Această medie va fi în creştere, ulterior, iar spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni se estimează revenirea la un regim termic normal, cu maxime de 16 – 17 grade, în medie.

Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, mai însemnată în intervalul 15 – 18 aprilie, când va putea coborî sub pragul de îngheţ, însă ulterior se estimează că va creşte până la 1 – 2 grade, în dimineţile de 20 şi 21 aprilie.

Se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, cu o probabilitate de apariţie mai ridicată în intervalul 9 – 13 aprilie, când local pot fi moderate cantitativ.

Sursa: ANM


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult