Curier Județean

METEO: Cum va fi vremea în Transilvania, în perioada 7-20 decembrie 2015

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie, valabilă pentru perioada 7 – 20 decembrie 2015, următoarele două săptămâni se vor afla sub un regim termic normal. Precipitațiile vor fi în general mixte, dar și sub forma de ploaie, și își vor face apariția după jumatatea acestei luni. La munte va ninge,.

meteoÎn Transilvania, în mare parte a intervalului de prognoză, temperaturile maxime se vor menține usor mai ridicate decât cele normale pentru această perioada din an, cu valori medii de 3 – 6 grade. Temperaturi diurne ușor mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile spre sfârșitul celor două săptămâni de referință.

Minimele termice vor fi ușor negative și se vor încadra, în medie regională, între -3 și zero grade, cu valori posibil mai scăzute, dar apropiate de normă pentru a doua decadă a lunii în curs, în perioada 12 – 16 decembrie.

În intervalul 9 – 10 decembrie, local se vor semnala precipitații mixte, slabe, apoi probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește din nou, începând din 16 decembrie. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională Sonia Maria Munthiu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Mai […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | 13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star” La sfârșitul săptămânii trecute, în București s-a desfășurat etapa națională de calificare a prestigiosului concurs de dans modern „Dance Star”. Prezentă pentru prima dată la această […]

Citește mai mult

Curier Județean

RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura Primăria unei comune de munte din Alba a făcut apel la cetățeni să raționalizeze consumul de apă în următoarea perioadă. „Datorită unor lucrări de mentenanță programate în cadrul companiei Hidroelectrica, la stațiile din zona noastră debitul de apă destinat […]

Citește mai mult