Sport

Metalurgistul Cugir – lider peste tot în Seria a 5-a *Necunoscutele pentru play-off se dezleagă la Oşorhei şi… Zalău

Dan HENEGAR

Publicat

în

National Sebis - Metalurgistul Cugir152Victoriile cu rivalele din Arad, Şoimii Pâncota şi Naţional Sebiş au basculat favorabil în favoarea Metalurgistului Cugir situaţia în perspectiva play-off-ului (se califică numai primele 6 formaţii). Dacă înaintea duelului cu Pâncota de pe Arena CSO, conjudeţenii se situau pe ultima treaptă a podiumului în ierarhia play-off şi erau lideri „la general”, acum lucrurile s-au modificat favorabil. Totuşi, cu două runde înaintea încheierii sezonului regulat, lucrurile rămân complicate la nivelul clasamentului, imediat după podium: CS Ineu este pe locul 4 (28 de puncte), FCM Baia Mare se clasează pe cinci (26 de puncte), urmată de FC Zalău (26 de puncte), CS Oşorhei (poziţia a 7-a, 25 de puncte) şi Sănătatea Cluj poziţionată a 8-a cu 24 de puncte. Suspansul continuă, pentru că ultimele 180 de minute pot aduce modificări în configuraţie, 4 echipe luptându-se pentru două locuri disponibile: CS Ineu, FCM Baia Mare, FC Zalău şi CS Oşorhei, supriza fiind a ineuanilor care pot rata calificarea.

Duelul dintre CS Oşorhei şi FCM Baia Mare din weekend este o finală pentru locul 6. Tot acum, Zalăul se deplasează la Sebiş, grupare care ultimul joc îl dispută în ”vecini” la Ineu. Elevii lui Opric s-au distanţat la 5 „lungimi” după ce s-au impus în derby-ul de la Sebiş şi conduc în toate cele trei variante de ierarhii de play-off, pe care le prezentăm în continuare. Un lucru este sigur, gruparea de sub Drăgana are ultima confruntare la Zalău, unde va juca în primul rând pentru propriul interes, acela de a ajuta indirect FCM Baia Mare şi direct să-şi creeze un mare avantaj: dacă băimărenii prind play-off-ul (în detrimentul trupei din Sălaj), Metalurgistul îşi îmbunătăţeşte punctajul în mod considerabil (6 puncte cu Baia Mare, 3 cuNational Sebis - Metalurgistul Cugir218 Oşorhei şi deocamdată unul cu FC Zalău).

*Play-off cu FC Zalău şi FCM Baia Mare

După 20 de runde clasamentul pentru play-off ar fi următorul: 1. METALURGISTUL 18 p (21-12), 2. Şoimii 14 p (10-10), 3. FC Zalău 12 p (14-13), 4. Naţional Sebiş  11 p (9-7), 5. FCM Baia Mare 9 p (14-21), 6. CS Ineu 7 p (5-10). Rezultatele Cugirului: *CS Ineu 2-0, 2-2 cu Ineu; *Şoimii Pâncota 1-1, 1-0; *FCM Baia Mare 6-2, 4-1; *Naţional Sebiş 1-3, 2-1; *FC Zalău 2-2; *CS Oşorhei 1-2, 2-0. Sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 17.00, Metalurgistul Cugir joacă acasă cu Unirea Jucu, un meci fără nicio importanţă în economia campionatului.

*Play-off cu CS Oşorhei şi FC Zalău, dezavantaj Cugir!

În cazul în care FCM Baia Mare nu intră în primele 6 locuri, Metalurgistul Cugir ar fi în mod clar în pierdere, irosindu-se puncte preţioase din avantajul actual, astfel: 1. METALURGISTUL 15 puncte (14-11), 2. Şoimii Pâncota 14 p (12-12), 3. Naţional Sebiş 13 p (10-5), 4. CS Ineu 12 p (9-8), 5. FC Zalău 10 p (9-9), 6. CS Oşorhei 8 p (7-16). Lupta la vârf se strânge teribil şi primele 4 clasate ar emite pretenţii certe la Liga a 2-a! Teoretic, Cugirul ar mai avea la îndemână şansa victoriei în Sălaj.

*Play-off cu CS Oşorhei şi FCM Baia Mare

În a treia situaţie posibilă, ierarhia ar fi următoarea: 1. METALURGISTUL 20 puncte (20-12), 2. Şoimii Pâncota 17 p (11-9), 3. Naţional Sebiş 14 p (11-6), 4. CS Ineu 12 p (9-9), 5. FCM Baia Mare 7 p (9-16), 6. CS Oşorhei 5 (6-16). În linii mari, ar fi o configurare relativ asemănătoare cu primul clasament prezentat. Una peste alta, varianta ideală pentru Metalurgistul ar fi ca FC Municipal Baia Mare să intre în play-off, având în chimir 6 puncte (la fel ca şi Şoimii Pâncota), spre deosebire de Naţional Sebiş – două remize şi CS Ineu – un egal.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult