Sport

Metalul Aiud şi Viitorul Sântimbru – revelaţiile returului în Liga a IV-a

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dincolo de lupta exacerbată dintre Europa Alba Iulia, CSO Cugir şi Performanţa Ighiu pentru locul întâi în Liga a IV-a, poziţie care asigură participarea campioanei judeţului Alba la barajul promovării, până în prezent derularea returului în al patrulea eşalon a furnizat două surprize plăcute. Viitorul Sântimbru şi Metalul Aiud, care se vor şi duela în runda următoare au fost preluate în intersezon de antrenori noi, Ştefan Fogoroşi şi Radu Andone, tehnicieni care au schimbat mult în bine evoluţiile respectivelor formaţii. De altfel în ierarhia părţii secunde cele două ocupă locuri fruntaşe, după CSO Cugir – 16 puncte, Europa Alba Iulia – 15 (12-2) şi Performanţa Alba Iulia – 15 (10-4), regăsindu-se Metalul Aiud – 15 (8-3) şi Viitorul Sântimbru – 12 puncte.
lFane Fogoroşi neînvins!
Trecând peste scandalul recent iscat sub Drăgana, Viitorul Sântimbru este, alături de liderul CSO Cugir singura echipă neînvinsă în primăvară, adunând 3 victorii şi 3 remize. „Sunt 6 etape în care n-am pierdut, ne bucură acest parcurs şi ne dorim să continuăm cât mai mult pe această linie”, a afirmat Ştefan Fogoroşi (46 ani). Viitorul a redeschis lupta pentru promovare prin egalul întregistrat la Cugir etapa precedentă. „Le-am spus jucătorilor să-şi schimbe mentalitatea, să fie mai serioşi. Anul viitor avem obiective mult mai îndrăzneţe, nu ascundem acest lucru. Acum nu mai putem emite pretenţii, dar testăm jucătorii, le identificăm potenţialul şi ne gândim din timp la încă două-trei transferuri”, a mai declarat Fogoroşi, care a preluat echipa pe locul 7 şi a urcat pe poziţia a 5-a.
lRadu Andone – 5 victorii consecutive
La finele turului Metalul Aiud ierna pe locul al 14-lea, cu numai 11 puncte, însă a câştigat 5 partide la rând din cele 6 susţinute în partea a doua a campionatului, acumulând în respectivele jocuri 15 puncte! „Nici nu mai ştiu suporterii aiudeni de când echipa a realizat o asemenea serie lăudabilă. Îmi spuneau jucătorii că de vreo trei ani Metalul nu a mai înregistrat o victorie externă”, a precizat Radu Andone (32 ani), ce a şi înscris 3 goluri în acest răstimp, Metalul situându-se momentan pe poziţia a 11-a. „Suntem foarte mulţumiţi de ce am realizat, primăria din localitate şi-a respectat promisiunea, există siguranţă financiară şi jucătorii au banii la zi. Deocamdată nu suntem 100 la sută scăpaţi de retrogradare, dar în viitorul apropiat ne propunem să avem o întâlnire a tuturor celor implicaţi pentru a stabili planul de bătaie. În campionatul următor vrem să atacăm promovarea”, a mai menţionat Radu Andone, al cărui frate Bogdan este antrenor secund la Rapid.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult