Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mesajul Cardinalului Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu prilejul Centenarului Unității Naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Aniversarea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii tuturor românilor este pentru mine și pentru întreaga Biserică Greco-Catolică prilejul de a exprima o adâncă bucurie, o vie recunoștință față de Bunul Dumnezeu și față de înaintașii noștri. Desăvârșirea unității naționale, pe care în aceste zile la Alba Iulia, orașul Marii Uniri și pretutindeni în țară, o evocăm în cadru festiv, are numeroase semnificații culturale, sociale, politice și spirituale, care se întrepătrund în conștiința demnității noastre românești.

Știm că toate marile realizări ale omenirii au fost împlinite prin străduință, luptă și mai cu seamă prin sacrificii. La fel s-a întâmplat și în cazul românilor, care au străbătut un lung drum al deșteptării și al afirmării conștiinței naționale în timpuri potrivnice, dar au fost însoțiți de Dumnezeu. Providența divină se folosește întotdeauna cu înțelepciune de oameni, de instituții și de comunități, pentru ca dreptatea, binele și adevărul să strălucească! Aceasta a fost și calea Bisericii Greco-Catolice!

Sfântul Părinte Papa Francisc a adresat îndemnul de a „căuta în fiecare popor propriile tradiții, acele realități care sunt la originea patriei, care constituie fundamentele identității naționale”. Urmând această căutare în istoria neamului nostru, gândul meu se îndreaptă acum, străbătând cu emoție veacurile, spre Mitropoliții din Alba Iulia, Teofil și Atanasie, care, împreună cu sinoadele lor, întrunite în anii 1697-1700, au refăcut comuniunea de credință și de simțire cu Sfânta Biserică a Romei, luptând să salveze identitatea răsăriteană şi românească a Bisericii transilvănene. Legătura de credință cu Biserica Romei și-a dovedit rodnicia pe planul trezirii conștiinței românilor, contribuind la afirmarea demnității lor, la deșteptarea națiunii noastre.

Latinitatea, creștinismul și vechimea românilor, dragostea față de limba română și apelul constant la istorie, atât de prețuite și invocate de episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein, ulterior elaborate cu pietate și erudiție în creuzetul Școlii Ardelene, au însuflețit și au format conștiința națională românească. Între episcopul Inochentie Micu Clain, Corifeii Şcolii Ardelene, revoluţionarii de la 1848 adunați pe Câmpia Libertății de la Blaj și protagoniştii Unirii de la 1918 există o continuitate în sensul spiritului, conștiinței și valorilor. Nu întâmplător Declarația de Unire a fost citită de primul Cardinal român, dr. Iuliu Hossu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Fără aceste etape ale istoriei și ale devenirii noastre naționale, care poartă amprenta Bisericii Greco-Catolice, identitatea, cultura și limba românească nu ar fi existat în forma pe care o cunoaștem astăzi.

Dacă ar fi să condensăm contribuția Bisericii Greco-Catolice la formarea conștiinței naționale românești ar trebui să spunem: viziune, consecvență, responsabilitate, creativitate, sacrificii și dorința de slujire a neamului. Toate acestea, pe temelia valorilor creștine și umane, fără de care libertatea și demnitatea noastră ar fi rămas într-o umbră a istoriei!

Să nu uităm jertfele înaintașilor noștri și să le continuăm drumul cu responsabilitate și dăruire! Să trăim aniversarea Centenarului Unirii cu gratitudine, în spiritul comuniunii și al reconcilierii, dar și cu speranța zidirii scumpei noastre Românii tot pe valorile morale și spirituale!

Vă adresez aceste gânduri cu speranța pe care ne-o dăruiește Mântuitorul nostru Isus Cristos, dar și cu încrederea pe care o am în sufletul creștin al poporului român, în capacitatea sa creatoare și în energiile latinității noastre, în vocația noastră europeană și, nu în ultimul rând, în voința Bisericii Greco-Catolice de a fi în continuare o punte de comuniune în România.

Îl rog fierbinte pe Domnul și Mântuitorul noastru Isus Cristos, prin mijlocirea Preacuratei Sale Maice, să binecuvânteze și să ocrotească pe toți fiii Patriei noastre, indiferent de confesiune sau etnie! Ierarhilor, preoților, călugărilor și credincioșilor Bisericii Române Unite cu Roma le adresez toată dragostea și gratitudinea mea pentru fidelitatea față de Sfântul Scaun Aspostolic al Bisericii Romei și binele neamului nostru românesc, pentru spiritul de jertfă dovedit nu doar în trecut, ci și în prezent!

La mulți ani, scumpă Românie, Grădină binecuvântată a Maicii Domnului!

Lucian Cardinal Mureșan
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

4 noiembrie 1715: Austriecii pun piatra de temelie a Cetăţii Alba Iulia, devenită astăzi polul turistic al județului Alba

Mădălina Opriș

Publicat

în

4 noiembrie 1715: Austriecii pun piatra de temelie a Cetăţii Alba Iulia, devenită astăzi polul turistic al județului Alba Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare.  Anterior epocii în care […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

4 noiembrie: Ziua internațională a bomboanelor (CandyDay). Cum să celebrezi produsele care ne îndulcesc viața aproape în fiecare zi

Ioana Oprean

Publicat

în

4 noiembrie: Ziua internațională a bomboanelor (CandyDay). Cum să celebrezi produsele care ne îndulcesc viața aproape în fiecare zi Cea mai populară sărbătoare a zilei de 4 noiembrie este Ziua bomboanelor (CandyDay). Ele ne atrag prin varietatea de culori, arome, dimensiuni şi forme, uneori amuzante. La începutul secolului al XIII-lea, englezii au împrumutat un cuvânt […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Curaj, responsabilitate, profesionalism şi spirit de sacrificiu, valorile aceastei forţe de elită

Ioana Oprean

Publicat

în

3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Curaj, responsabilitate, profesionalism şi spirit de sacrificiu, valorile aceastei forţe de elită La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Curajul, responsabilitatea, profesionalismul şi spiritul de sacrificiu sunt valorile aceastei forţe de elită a Armatei Române care serveşte cu credinţă şi devotament ţara şi onorează […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea