MEN: Întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina celor care au blocat licitația
Întârzierea noilor manuale pentru clasele I și a II-a este din vina „celor care au blocat procedura” şi asigură elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza, susține Ministerul Educației.
„Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea de manuale noi – pe hârtie şi digitale -, destinate claselor I şi a II-a, continuă. MEN a luat act de Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi va face ajustările necesare, acolo unde acest lucru s-a dispus. MEN asigură elevii, părinţii şi dascălii că manualele vor ajunge în şcoli imediat ce procedura de licitaţie se va finaliza şi că instituţia face toate demersurile pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, respectând, însă, termenele legale”, se arată într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.
În acelaşi comunicat, MEN îi asigură „pe toţi beneficiarii sistemului de educaţie că va urmări întotdeauna interesul elevilor şi al şcolii, şi nu interesele financiare ale celor care au blocat procedura, generând această întârziere a modernizării manualelor”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA”
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA” Soluţia sustenabilă referitoare la ieftinirea carburanţilor în România nu este o tăiere generală mare de TVA la pompă, ci o reducere ţintită, temporară şi declanşată doar când preţul sau costurile de producţie trec anumite praguri, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), […]
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026 Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. […]