Politică Administrație

Medicii infectați cu coronavirus ar putea TRATA pacienți, dacă au simptome ușoare. Anunțul neașteptat din partea ministrului Sănătății

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut un anunț total neașteptat, în ceea ce privește medicii bolnavi de COVID-19. Ministrul susține că cadrele medicale ar putea fi puși să trateze pacienți, asta doar în cazul în care, aceștia au simptome ușoare de boală.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că a observat că unele anchete epidemiologice realizate în cazul unor bolnavi de Covid-19 au fost incomplete sau nu au urmărit contacţii şi la un moment dat se pierd.

El a mai spus că nu îl încălzeşte cu nimic să vadă că sunt stocuri de medicamente, dacă acestea nu sunt acolo unde trebuie şi crede că trebuie schimbat managementul locale al unităţilor sanitare.

Nelu Tătaru a declarat că doreşte ca testarea persoanele suspectate de Covid-19 să fie făcută conforma anchtetelor epidemiologice, iar acestea să fie corecte şi ample.

“Voi accentua mai mult pe acele protocoale care trebuie respectate la nivel local, se vor face iar instruiri, echipamente de protecţie, aparatură care trebuie la nivel local, începând cu spitalele de fază 1, fază 2 şi apoi fază 3, o recăpătare a încrederii personalului medical în el însuşi, o testare care trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice dacă aceste anchete epidemiologice vor fi corecte şi ample. Din ce am putut observa, am văzut anchete terminate la jumătate sau incomplete care nu urmăresc cazurile în sine, nu urmăresc contacţii în sine şi care se pierd la un moment dat”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că trebuie schimbat managementul local al unităţilor sanitare.

“Un management local al unităţilor sanitare care trebuie schimbat şi adaptat în relaţia cu personalul medical, nu mă încălzeşte cu nimic să văd că sunt stocuri de medicamente, dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie reaşezată ca primă linie UPU, ATI, Boli Infecţioase, iar apoi celelalte secţii. Colaborarea cu ministerul de Interne pentru aceste dotări este completă, DSP-urile vor lua în acest sens şi măsuri vizavi de medicii de familie, am solicitat să aibă legătură şi cu tot ce înseamnă medicii stomatologi, am solicitat ca şi în colaborare cu Instituţia Prefectului, mă refer la Suceava, să avem şi acele dotări pentru staţiile de ambulanţă, pentru SMURD şi pentru UPU, dar priorităţile vor fi aprovizionarea cu materiale sanitare, aprovizionarea cu echipamente de protecţie şi medicamente a spitalelor care sunt de suport Covid în toate judeţele, precum şi testările confiorm anchetelor epidemilorce şi pentru personalul medical aflat în prima linie”, a explicat Nelu Tătaru.

El a menţionat că orice persoană care vine la spital cu o infecţie respiratorie şi are test negativ la gripă, va fi testată şi pentru coronavirus.

Întrebat ce modificări vor fi atunci când în România vor fi peste 2.000 de cazuri diagnosticate, Nelu Tătaru a răspuns: “Aceste scenarii erau făcute şi ca proceduri şi ca protocoale de mult. Vom regândi, ca cei care sunt cu simptomatologie uşoară şi medie să fie trataţi acasă, sub supraveghere medicală, în mare parte şi de voluntari, iar cei care sunt cadre medicale cu această simptomatologie uşoară, vor merge chiar în spitale şi vor îngriji bolnavii”.

Surse: stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult