Medicii de familie, obligaţi să asigure asistenţă medicală primară şi în afara programului de lucru
Pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost publicat în dezbatere publică, un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Conform acestui proiect de act normativ, medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, sunt obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre, începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00. Aceştia vor trebui să fie la dispoziţia pacienţilor inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă efectuându-se în aceste zile în intervalul 08.00-08.00, a doua zi.
Zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă vor fi stabilite de direcţiile de sănătate publică, cu acordul prealabil al caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale. Pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi retribuiţi, suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă. Prin această decizie, Ministerul Sănătăţii urmăreşte accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară indiferent de oră şi de zonă, reducerea numărului de solicitări la serviciile publice de ambulanţă, creşterea capacităţii de intervenţie a acestor servicii prin deplasările ambulanţelor la cazurile care sunt urgenţe reale, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgenţe ale spitalelor, precum şi reducerea numărului de cazuri cu evoluţie nefavorabilă şi a deceselor a căror producere este favorizată prin neasigurarea în timp util a asistenţei medicale. Conform proiectului de act normativ, în cazul în care medicii de familie nu respectă obligaţiile impuse de noile reglementări, casele de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală vor diminua lunar, cu 10%, valoarea minimă garantată a punctului per capita, respectiv venitul lunar al medicilor nou-veniţi într-o localitate stabilit în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Şi până în prezent există prevederea conform căreia, la nivel teritorial trebuiau organizate centre de permanenţă, dar prezenţa medicilor de familie nu era obligatorie, ceea ce ducea la realizarea unei slabe activităţi sau, blocarea acesteia, după caz. Practic medicii de familie, unii fie pentru că au considerat că normele de aplicare, condiţiile oferite nu erau cele mai bune, iar alţii că banii primiţi sunt puţini au zis „pas” şi astfel aceste centre chiar dacă au fost înfiinţate nu au fost funcţionale. În anul 2009, dintr-un buget de 20.000 lei alocat de către Ministerul Sănătăţii pentru funcţionarea centrelor de permanenţă s-au cheltuit doar 11.421 lei. La fel şi anul trecut dintr-un buget de 21.000 lei alocat au fost realizate plăţi în valoare de doar 13.181 lei.
La nivel naţional, funcţionează un număr de 83 centre fixe de permanenţă pentru care sunt încheiate contracte cu casele de asigurări de sănătate şi doar un centru mobil de permanenţă în judeţul Botoşani. În 17 judeţe, printre care se numără şi Alba, nu există niciun centru de permanenţă în contract cu casele de asigurări de sănătate. „În condiţiile unor norme stabilite clar, prin care să se precizeze locaţia, dotarea, retribuţia, modalitatea de plată a asistentei, paza etc., aceste centre de permanenţă ar fi de mare utilitate. Chiar am propus la ultima şedinţă autorităţilor înfiinţarea unui astfel de centru de permanenţă la Alba Iulia” a menţionat dr. George Haber, preşedintele Colegiului Medicilor de Familie Alba. La noi în judeţ ultimul centru de permanenţă a fost cel de la Şpring, însă nici acesta nu mai e funcţional de un an de zile. Astfel de centre au existat şi la Vinţu de Jos, Daia etc. „Succesul acestor centre de permanenţă depinde de modul de organizare al acestora. Cu siguranţă medicii de familie din Alba nu vor refuza dacă lucrurile vor fi stabilite clar” ne-a declarat dr. Haber. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana