Actualitate

MĂSURI SPECIALE pentru angajații sănătoși, trimiși acasă în cazul focarelor de COVID-19: Anunțul ministrului Muncii

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, 17 iulie, Violeta Alexandru, ministrul Muncii a anunțat că reglementarea care să asigure acordarea de şomaj tehnic pentru angajaţii sănătoşi dar trimişi acasă, în condiţiile închiderii unei companii, va fi pe masa Guvernului la următoarea şedinţă.

Reacţia ministrului vine după ce o fabrică din Brăila cu aproape 500 de angajaţi s-a închis temporar din cauza coronavirus. Violeta Alexandru cere şi clarificări de la ITM şi afirmă că economia trebuie repornită doar cu respectare măsurilor de siguranţă pentru angajaţi, conform News.ro.

”Mă implic imediat atunci când mi se semnalează o nevoie. Prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, mi-a semnalat faptul că, într-o firmă de confecţii din Brăila, majoritatea angajaţilor a fost infectată/a fost contact direct şi, prin decizia autorităţilor judeţene, întreaga întreprindere a fost închisă, pe o perioadă determinată. Angajaţii bolnavi urmează să fie trataţi (le doresc multă sănătate!), cei sănătoşi, însă, vor merge acasă, până la reluarea activităţii în condiţii optime. Am înţeles că în asemenea situaţii punctuale, când autorităţile judeţene decid măsuri de restricţie, există impact major asupra angajaţilor şi a angajatorilor. Şi am propus o soluţie. Reglementarea care să asigure acordarea de şomaj tehnic pentru angajaţii sănătoşi dar trimişi acasă, în condiţiile închiderii unei companii, va fi pe masa guvernului la următoarea şedinţă”, a scris, vineri, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Aceasta, însă, susţine că ”sunt zeci de angajaţi infectaţi, nu s-a ajuns aici peste noapte”.

”Când angajatorul a văzut cum creşte numărul cazurilor de persoane infectate, nu s-a gândit, de exemplu, să verifice temperatura la intrarea în unitate ca măsură suplimentară de verificare? Când am vizitat Botoşaniul, la companii din acelaşi domeniu, nu doar că am atras atenţia că angajaţii, prin poziţionarea maşinilor&echipamentelor de lucru, sunt prea apropiaţi, ci am şi cerut direct şefului ITM să verifice că se iau toate măsurile de prevenţie, inclusiv verificarea temperaturii. Când ai sute de angajaţi, cu atât mai mult, iei măsuri suplimentare. De ce ITM şi alte instituţii cu atribuţii de control se rezumă doar la şedinţe la Prefectură? Rolul lor este să iasă pe teren. În cazul companiei din Brăila, am cerut explicaţii pentru a vedea unde au făcut verificări reprezentanţii ITM Brăila, în această perioadă”, a mai scris ministrul Muncii.

Aceasta cere şi verificări ale măsurilor din teren.

”Susţin revenirea în activitate NUMAI cu asigurarea tuturor măsurilor de protecţie. Angajaţii trebuie să fie sănătoşi pentru a avea randament. Nu vreau să închidem economia. Sunt cea care a văzut presiunea socială pe durata acordării sprijinului guvernamental. Dar responsabilitate pot să vreau”, a mai scris Alexandru.

O fabrică de confecţii din Brăila, cu 476 de angajaţi, a fost închisă temporar, după ce 42 de salariaţi s-au infectat cu COVID-19.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, luni, 16 martie 2026 că în perioada 17 martie – 15 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 17:30, circulația rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele […]

Citește mai mult

Actualitate

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben

Ioana Oprean

Publicat

în

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]

Citește mai mult

Actualitate

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]

Citește mai mult