Rămâi conectat

Actualitate

Măsuri pentru 2019: Valoarea tichetelor de vacanță înghețată, primele sistate, angajările în sectorul public blocate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un proiect de ordonanță pregătit la nivelul Guvernului prevede că valoarea tichetelor de vacanță va fi înghețată anul viitor la 1.450 de lei, primele vor fi sistate, iar angajările pe posturi vacante din sectorul public vor fi blocate, cu puține excepții.

Un astfel de proiect de ordonanță de urgență este redactat anual și însoțește bugetul pe anul următor, incluzând de regulă o serie de restricții. La finele anului trecut, Guvernul a decis să nu acorde nici în 2018 tichete cadou, indemnizații de vacanță, munca suplimentară a fost compensată tot cu timp liber, nu cu bani, iar angajările în administrația publică au fost permise doar cu regula „1 la 2”, respectiv la două posturi vacante a fost permisă o singură angajare.

Conform documentului redactat acum și analizat de Profit.ro, prin derogare, la 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie va fi menținută la 1.100 lei, pentru ca abia din 1 septembrie 2019 să fie majorată cu 15%, la 1.265 lei. Începând cu 1 ianuarie 2019, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari va fi menținut la 640 lei și majorat cu 10% doar din septembrie, la 704 lei.

„În anul 2019, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, și nici premii și indemnizația de hrană și indemnizația de vacanță.

Începând cu 1 ianuarie 2019, până la 31 decembrie 2019, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și pentru cele a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 50% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 1 ianuarie 2019, numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget. Posturile pentru care se aprobă ocuparea în condițiile alin. (2) se stabilesc de către ordonatorul de credite, prin raportare la necesitățile instituționale, din totalul posturilor vacante existente în cadrul instituției sau autorității publice, cu încadrarea în numărul de posturi rezultat prin aplicarea procentului potrivit alin. (2) și în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1), cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.

(5) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și instituțiilor publice locale, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care beneficiază de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale”, se arată în documentul primit de sindicate.

În primul trimestru al anului viitor va fi inițiată o evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru anul 2018.

Prin derogare de la lege, și în 2019, ca în anii anteriori, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către bugetari, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, vor fi compensate numai cu timp liber corespunzător acestora.

Va fi interzisă în continuare cumpărarea ori închirierea de mașini și mobilier, cu puține excepții.

Sursa: profit.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cine ne salvează de ”ctitorii” neamului, focusați pe construcția de stadioane, săli de sport și biserici? Economistul Adrian Negrescu: ”Catedrala Neamului costă cât 20 de spitale de urgență”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cine ne salvează de ”ctitorii” neamului, focusați pe construcția de stadioane, săli de sport și biserici? Economistul Adrian Negrescu: ”Catedrala Neamului costă cât 20 de spitale de urgență” Economistul Adrian Negrescu a criticat dur într-o postare recentă în mediul online,  modul în care guvernanții din România justifică deficitele bugetare record înregistrate în 2024 și în […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se va reuni Conclavul pentru alegerea noului Papă: Sunt 135 de cardinali electori

Lucian Daramus

Publicat

în

Când se va reuni Conclavul pentru alegerea noului Papă: Sunt 135 de cardinali electori Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, după decesul Papei Francisc. În acest Conclav, care urmează să se desfăşoare după un ceremonial […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în minivacanța de 1 MAI 2025, în România: Temperaturi de vară în toate regiunile, în următoarele două săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în minivacanța de 1 MAI 2025, în România: Temperaturi de vară în toate regiunile, în următoarele două săptămâni Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni, 28 aprilie 2025, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 28 aprilie – 11 mai 2025. Potrivit specialiştilor, joi, de 1 Mai, temperaturile maxime se vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea